Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL asfaltează străzile din 23 August cu 4,38 de milioane de euro (DOCUMENT)

  • Asfalt Dobrogea este deținută de Vasilica Comănescu (99%) și Iurin Pancencu (1%), ultimul fiind și administratorul societății.
  • Valoarea contractului se ridică la peste 4,38 de milioane de euro la cursul actual, fiind vizate 32 de străzi, cu o lungime totală de 9.893 de metri.
Asfalt Dobrogea SRL din Constanța și-a adjudecat contractul de asfaltare a străzilor din comuna 23 August, în urma licitației deschise organizate de primărie.
 
Valoarea contractului se ridică la peste 4,38 de milioane de euro la cursul actual, fiind vizate 32 de străzi, cu o lungime totală de 9.893 de metri.
 
Pentru acest contract, au fost depuse trei oferte, doar două fiind însă admisibile.
 
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea totală a contractului este de 21.743.325,6 lei fără TVA, față de suma estimată inițial de autoritatea contractantă, care se ridica la 26.507.179,4 lei fără TVA.
 
Se arată în descrierea achiziției că „proiectul prevede executarea unor lucrări de modernizare a structurii rutiere existente a străzilor, capabile să preia solicitările date de traficul estimat, să asigure siguranța în exploatare și protecția împotriva zgomotelor pe toata durata serviciu a drumului, prin lărgirea platformei actuale a străzilor și realizarea unei structuri rutiere noi, compuse dintr-un strat suport din nisip în grosime de 7 cm, un strat de fundație superior din piatră spartă în grosime de 30 cm, un strat de baza BA 31,5 baza 50/70 (AB31,5) în grosime de 8 cm și un strat de uzura BA 16 rul 50/70 (BA16) în grosime de 4 cm“.
 
Durata contractului este de 27 de luni.
 
Despre Asfalt Dobrogea SRL
 
Potrivit Confidas.ro, Asfalt Dobrogea a fost înființată în anul 2008 și are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4 nr. 8, ocupându-se de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
 

Așa cum arătam în edițiile anterioare, până în luna aprilie, în companie se regăseau numele lui Grigore Comănescu (asociat cu 99%) și Iurin Pancencu (1%), ambii fiind și administratorii societății.
 
După decesul lui Grigore Comănescu, părțile sociale pe care le deținea în societate au fost preluate de soția sa, Vasilica Comănescu.

 
Acum, Asfalt Dobrogea este deținută de Vasilica Comănescu (99%) și Iurin Pancencu (1%), ultimul fiind și administratorul societății.
 
 În urma decesului soțului său, Vasilica Comănescu este asociat și în Comprest Util SRL, Somaco Construct SRL, Com Util SRL și Prefabricate Dobrogea SRL.
 
Iurin Pancencu este administrator și al Somaco Construct, Com Util, Comprest Util și Prefabricate Dobrogea.
 
Pentru a reveni la Asfalt Dobrogea, în 2021firma a declarat 163 de angajați, profitul a scăzut la 9,36 de milioane de lei (față de peste 14 milioane de lei în 2020), iar cifra de afaceri a fost de peste 86,01 milioane de lei (față de 93,83 de milioane de lei în 2020).
 
Conform Confidas.ro, compania Asfalt Dobrogea SRL a încheiat contracte de achiziții publice, în valoare totală de 176.715.997,90 de lei.
 
Printre instituțiile publice care au contractat serviciile companiei se numără CN APM Constanța SA, Comuna Aliman, Comuna Corbu, Comuna Adamclisi, Horia, Ghindărești, precum și altele.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire a contractului cu Primăria Lumina.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Amenajarea străzilor din comuna 23 August, motiv de dispută între două companii importante din Constanța. Ce a decis Consiliul de Soluționare a Contestațiilor?
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Asfalt Dobrogea SRL a câștigat două contracte de peste 1,3 milioane de lei de la Primăria Lumina (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1081

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL asfaltează străzile din Cuza Vodă, cu peste 785.000 de euro (DOCUMENT)

20 Mar 2024 582

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL modernizează cu 3,08 milioane de euro străzile din Murfatlar (DOCUMENT)

13 Mar 2024 607

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 719

Investigate anul trecut de Consiliul Concurenței Asfalt Dobrogea și Autoprima Serv din Constanța s-au luptat pentru contractul de reabilitare străzi în orașul Murfatlar. Cui a dat dreptate CNSC?

21 Feb 2024 907

Licitații publice Primăria Techirghiol a bătut palma cu două companii din Constanța pentru proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane (DOCUMENTE)

15 Feb 2024 850

Asfalt Dobrogea SRL, la judecată cu Direcția Poliție Locală Constanța prin primar

08 Feb 2024 913

Primăria Cumpăna Asfaltări pe străzile Dorului și Pescăruș

04 Feb 2024 774

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 1,24 de milioane de euro pentru asfaltări în Siriu, comuna Crucea (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1076

Cumpărare directă Asfalt Dobrogea SRL modernizează două străzi din Limanu (DOCUMENT)

23 Oct 2023 938

Primăria Lumina amenjează străzile din comună. Asfalt Dobrogea a câștigat contractul (DOCUMENT)

08 Aug 2023 2320

Firme Constanța Asfalt Dobrogea SRL și Comprest Util SRL au un nou administrator! Adrian Șerban-Comănescu lucrează cu Iurin Pancencu

07 Aug 2023 1992

Primăria Cumpăna Au început asfaltările în cadrul proiectului „Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, jud. Constanța – 7,2km"

06 Aug 2023 1890

Două dintre firmele investigate de Consiliul Concurenței, față în față la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

18 Jul 2023 1239

Șantierul de pe carosabilul din Palazu Mare continuă! Iată care sunt străzile blocate astăzi (FOTO)

14 Jul 2023 856