Asfalt Dobrogea SRL, la judecată cu Direcția Poliție Locală Constanța prin primar

  • Asfalt Dobrogea SRL vrea să anuleze o amendă primită de la Direcția Poliție Locală Constanța pentru transportul de către un autovehicul al companiei a unui utilaj de tip platforma, care în opinia reprezentanților societății este exceptat de la taxa de tramă stradală
  • Deoacamdată magistrații nu au stabilit un termen în acest dosar, conform portalului instanțelor de judecată
 


 
Pe rolul tribunalului Constanța, secția civilă a fost înregistrat recent dosarul cu număr unic 3232/212/2024 având ca obiect plângere contravenţională DPLC 374817. Petent în dosar este societatea Asfalt Dobrogea SRL iar intimat primarul municipiului Constanța.

În fapt, Asfalt Dobrogea SRL vrea să anuleze o amendă primită de la Direcția Poliție Locală Constanța pentru transportul de către un autovehicul al companiei a unui utilaj de tip platforma, care în opinia reprezentanților societății este exceptat de la taxa de tramă stradală.

Polițiștii locali au însă o altă opinie și au aplicat o contraventie, pe care Asfalt Dobrogea SRL a contestat-o, ca fiind în sarcina primarului municipiului Constanța, deoarece DPLC nu are personalitate juridică și funționează potrivit organigramei municipalității, direct în subordinea edilului.

Deoacamdată magistrații nu au stabilit un termen în acest dosar, conform portalului instanțelor de judecată.
 
 
Despre Asfalt Dobrogea SRL
 
Potrivit termene.ro, Asfalt Dobrogea a fost înființată în anul 2008 și are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4 nr. 8, ocupându-se de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.

 
Firma are mai multe puncte de lucru în Mamaia Nord și localitatea Ovidiu.
 

Până în luna aprilie 2023, în companie se regăseau numele lui Grigore Comănescu (asociat cu 99%) și Iurin Pancencu (1%), ambii fiind și administratorii societății, dar, după decesul lui Grigore Comănescu, părțile sociale pe care le deținea în societate au fost preluate de soția sa, Vasilica Comănescu.
 
Acum, Asfalt Dobrogea este deținută de Vasilica Comănescu (99%) și Iurin Pancencu (1%), ultimul fiind și administratorul societății, alături de Adrian Șerban-Comănescu.
 
Vasilica Comănescu este asociată și în Comprest Util SRL, Somaco Construct SRL, Com Util SRL și Prefabricate Dobrogea SRL.
                                                             
Iurin Pancencu este administrator și al Somaco Construct SRL, Com Util SRL, Comprest Util SRL și Prefabricate Dobrogea SRL, Ana Panasoc SRL și Pan Tour & Parking SRL.
 
Adrian Șerban-Comănescu este asociat în Luxury Anis SRL și Revers SRL și administrator al Somaco Construct SRL, Com Util SRL, Prefabricate Dobrogea SRL și Comprest Util SRL.
 
Îîn 2022, Asfalt Dobrogea SRL a declarat 172 de angajați, profit peste 6,46 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 83,37 de milioane de lei.
 
Firma figurează cu 78 de achiziții directe (Comuna Limanu, UM 01853 Capu Midia, Orașul Eforie printre autoritățile contractante) și 79 de contracte publice (CNAIR SA, CN APM Constanța SA, Comuna Aliman, Comuna Corbu, Comuna Adamclisi, Horia, Ghindărești, precum și alte autorități contractante).
  
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Firme Constanța
Asfalt Dobrogea SRL și Comprest Util SRL au un nou administrator! Adrian Șerban-Comănescu lucrează cu Iurin Pancencu

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 77

Modificări în actele constitutive ale Asociației Stropi de Lumină Constanța

27 Apr 2024 228

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 384

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 528

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 541

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 467

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 582

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1021

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 415

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 733

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 777

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 497

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 393

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 534

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 534