Ce lucrări execută Primăria Năvodari pe strada Liniştii

Primăria Năvodari îşi propune realizarea unui colector de canalizare menajeră pe strada Liniştii, cu racordare la canalizarea menajera existentă pe strada Plopilor.
 
În acest sens, autoritatea publică din Năvodari a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Canalizare menajeră pe strada Liniştii“. Potrivit acestuia, pentru evacuarea apelor uzate de la locuinţele situate pe strada Liniştii se va executa o reţea de canalizare între strada Eternităţii şi strada Plopilor, care va avea o lungime de 600 de metri. Reţeaua proiectată va continua pe strada Plopilor şi se va racorda la colectorul menajer existent. În proiect sunt prevăzute şi racordurile la proprietăţi, în număr de 88 de bucăţi cu lungimea medie de 10 metri. Racordurile s-au proiectat până în incinta proprietăţii, urmând ca fiecare consumator să-şi execute căminul de racord din incinta proprietăţii. Pe colectoarele de canalizare proiectate, care se vor amplasa în axul străzii, se vor executa cămine de vizitare şi control, din beton, circulare, cu diametrul interior de un metru, adâncimea de 1,50 metri, acoperite cu capace şi ramă din fontă. După executarea colectoarelor, îmbrăcămintea rutieră va fi refăcută. Terenul pe care se fac lucrările este în domeniul public administrat de Primăria Năvodari.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 482

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 755

Cumpărări directe Dumitru-Pan SRL a obținut un nou contract de la Primăria Năvodari. Firma va încasa 126.000 lei (DOCUMENT)

26 Apr 2024 353

Primăria Năvodari a semnat contractul de finanțare Grădinița nr. 3 „Lumea Florilor“ din Năvodari va fi renovată energetic

25 Apr 2024 435

Cumpărări directe Constanța Romtara Pest SRL, contract de 50.000 de euro cu Primăria Năvodari pentru dezinsecție aeriană (DOCUMENT)

21 Apr 2024 529

Cumpărări directe Constanța Cât plătește Primăria Năvodari pentru cosit zone verzi adiacente căilor publice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 520

Cumpărări directe Constanța Lucris Servcom SRL se ocupă de instalarea luminițelor de Paște în Năvodari (DOCUMENT)

18 Apr 2024 461

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 912

Primăria Năvodari caută salvamari pentru sezonul estival 2024. Contractul de peste 3,7 milioane de lei, scos la licitație (Document)

09 Apr 2024 698

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1188

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari închiriază autocisternă pentru udat spații verzi (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1086

Licitații Constanța Primăria Orașului Năvodari, licitație deschisă pentru servicii de asigurare obligatorie și facultativă a imobilelor aflate în proprietatea orașului (DOCUMENT)

01 Apr 2024 453

Primăria Năvodari, județul Constanța scoate la licitație vânzarea unui teren în intravilan

31 Mar 2024 705

Următorul termen stabilit în luna aprilie Decizii importante în dosarul JT Grup Oil SA vs. primarul și UAT Năvodari

31 Mar 2024 557

Primăria Năvodari anunță licitație pentru închirierea unor spații destinate birourilor

30 Mar 2024 487