Administratie locala

Discuţii aprinse în şedinţa CJC Situaţia navetiştilor de pe ruta Constanţa - Năvodari, amânată sine die

Navetiştii şi pasagerii ocazionali de pe ruta Constanţa - Năvodari sunt exasperaţi de condiţiile în care sunt obligaţi să călătorească mai ales în sezonul estival. Situaţia se află în atenţia conducerii Consiliului Judeţean, care a luat decizia să trimită Corpul de Control să verifice dacă cei doi operatori care efectuează curse pe acest traseu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale.
 
„În următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean, vom decide dacă vom introduce altă cursă sau cei care deţin deja traseele vor fi obligaţi să suplimenteze cu maşini“, a precizat preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu.
 
Concomitent, a fost depus de către Partidul Mişcarea Populară un proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean valabil pentru perioada 2014 - 2019, aprobat prin HCJC nr. 400/2013. Proiectul nu a fost aprobat însă în şedinţa de Consiliu de ieri, din cauza faptului că aleşii judeţeni de la PSD, ALDE şi PNL s-au abţinut de la vot.
 
În proiectul depus de PMP, se specifica faptul că „transportul public judeţean de persoane prin curse regulate este reglementat, în principal, de Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 şi de Ordinul nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007. În ceea ce priveşte serviciul de transport de persoane care deserveşte populaţia oraşului Năvodari, este de notorietate faptul că, îndeosebi la orele de vârf, mijloacele de transport sunt insuficiente, nefiind asigurat transportul călătorilor în condiţii de siguranţă şi de confort. S-a constatat că autovehiculele care efectuează transportul public de persoane pe traseul Constanţa - Mamaia - Năvodari sunt arhipline. În acest context, este imperios sa precizăm că numărul locuitorilor oraşului Năvodari s-a mărit considerabil în ultimii ani.
 
Pe de altă parte, călătorii care folosesc mijloacele de transport pe acest traseu şi-au manifestat în mod constant şi vehement nemulţumirea cu privire la condiţiile în care sunt transportaţi, reclamând, în special, depăşirea capacităţii de transport şi starea tehnica precară a autovehiculelor. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, considerăm că se impune înfiinţarea unui nou traseu, respectiv traseul Constanţa - Mamaia - Năvodari - Lumina, care va asigura o descongestionare a fluxului de călători din această zonă. Operatorul care va executa noul traseu va prelua o parte a călătorilor, ajungându-se, în acest mod, la asigurarea unui serviciu de transport public de calitate.
 
De asemenea, prin înfiinţarea acestui traseu, locuitorii comunei Lumina vor avea o legătură directă cu staţiunea Mamaia, care, în prezent, nu există. Propunem prin prezentul proiect aprobarea înfiinţării traseului Constanţa - Mamaia - Năvodari - Lumina. Ulterior, printr-o nouă hotărâre, se vor aproba staţiile publice, graficul de circulaţie, numărul autovehiculelor necesare, precum şi capacitatea de transport minimă în urma consultării unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în acest traseu“.
 
Deoarece proiectul nu ar fi avut un studiu de oportunitate, consilierii judeţeni ALDE şi PNL au anunţat că se abţin de la vot. La rândul lor, social-democraţii s-au prevalat de faptul că operatorii de pe această rută sunt verificaţi de Corpul de Control al Consiliului Judeţean. Precizăm că Primăria Năvodari ar fi depus mai multe adrese în ultima perioadă la administraţia judeţeană prin care solicită sprijin pentru suplimentarea de către operatorii de pe ruta Constanţa - Mamaia - Năvodari a numărului de autobuze, respectiv microbuze.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Razvan

30 Jun, 2017 23:32

Rusine PNL si PSD!

Articole asemanatoare

Revista presei locale

20 Feb 2018 345

Revista presei locale

19 Feb 2018 394

Luptătorii de la CS Năvodari au obţinut 34 de medalii la Cupa României (galerie foto)

18 Feb 2018 593

Revista presei locale

17 Feb 2018 421

Felix Stroe strânge rândurile în PSD Constanţa. Întâlniri cu organizaţiile din judeţ şi cu preşedinţii de organizaţii. Caută soluţii pentru a trimite oameni în Guvernul României!

17 Feb 2018 2119

Revista presei locale

16 Feb 2018 335

Revista presei locale

15 Feb 2018 322

Revista presei locale

14 Feb 2018 379

Firme Constanţa, rezultate financiare Structuri din Oțel, cifră de afaceri în scădere, iar după un an pe profit, unul pe pierdere semnificativă (document)

13 Feb 2018 234

Revista presei locale

13 Feb 2018 355

Revista presei locale

12 Feb 2018 377

Sondaj de opinie 58 la sută dintre participanţi cred că rugbyştii de la Tomitanii Constanţa vor câştiga Divizia Naţională de seniori

12 Feb 2018 493

Dimciu Halep, văr cu Simona Halep, a reușit o dublă Axiopolis Cernavodă a pierdut amicalul cu FC Viitorul

10 Feb 2018 1416

Acțiune de donare de sânge în Năvodari, județul Constanța. Unde poți dona și ce condiții trebuie să îndeplinești

10 Feb 2018 442

Revista presei locale

10 Feb 2018 377

Investiţiile imobiliare în Mamaia Nord, la foc continuu. Hotel de patru etaje, ridicat de Alex Sim Sweet SRL

10 Feb 2018 327

Accident rutier în zona Tabăra Năvodari. O maşină răsturnată (galerie foto + video)

09 Feb 2018 1009

Firme Constanţa, rezultate financiare Midia Marine Terminal SRL, cifră de afaceri şi număr de angajaţi în creştere (document)

09 Feb 2018 586

Revista presei locale

09 Feb 2018 401

Revista presei locale

08 Feb 2018 364

Ce decizii au fost luate în AGOA societății Tabăra Năvodari SA. Cine este noul administrator unic

07 Feb 2018 374

Imagini de la eveniment S-au marcat şase goluri în amicalul SSC Farul Constanța - CS Năvodari (galerie foto+video)

07 Feb 2018 1305

Revista presei locale

07 Feb 2018 602

Joi încep lucrările de refacere a suprafeţei de joc a stadionului „Farul“ SSC Farul Constanţa susţine astăzi un nou meci amical

07 Feb 2018 2640

Polaris M Holding angajează în condiţii avantajoase

06 Feb 2018 752

Imagini de la eveniment Accident rutier la intrare în Năvodari. O maşină a dărâmat doi stâlpi (galerie foto + video)

06 Feb 2018 5389

Revista presei locale

06 Feb 2018 425

CS Năvodari a transferat doi rugbyşti de la o echipă care s-a retras din Superligă

06 Feb 2018 1506

PSD Constanţa a reuşit să-şi creeze departamentele interne. Iată cine sunt responsabilii politici ai acestora! (galerie foto)

06 Feb 2018 1174

Luptătorii de la CS Năvodari, 14 medalii la Campionatul Naţional de semi-kempo (galerie foto)

05 Feb 2018 396

Revista presei locale

05 Feb 2018 462

Sondaj de opinie Cine credeţi că va ieşi campioană în Divizia Naţională de rugby?

05 Feb 2018 1066

Revista presei locale

03 Feb 2018 552

Revista presei locale

02 Feb 2018 443

Revista presei locale

01 Feb 2018 593

IPJ Constanța. Bărbații bănuiți că ar fi furat dintr-un apartament din Năvodari au fost arestați preventiv

31 Jan 2018 575

Tineri încătușați după o urmărire în trafic la Năvodari. De ce au fost conduși la secția de poliție (video)

31 Jan 2018 1577

Revista presei locale

31 Jan 2018 630

Absolut Developments SRL continuă să ridice imobilul de patru etaje din Mamaia Nord

31 Jan 2018 334

Două achiziţii de la echipe din Superligă Rugbyştii de la CS Năvodari îşi măsoară forţele cu Naţionala României

31 Jan 2018 792

Revista presei locale

30 Jan 2018 789

Revista presei locale

29 Jan 2018 638

Revista presei locale

27 Jan 2018 844

Imobilul de opt etaje ridicat de Riviera Holiday SRL în zona Popas III Mamaia va fi supraetajat (document)

27 Jan 2018 1163

Revista presei locale

26 Jan 2018 618

Revista presei locale

25 Jan 2018 653

Revista presei locale

24 Jan 2018 575

Revista presei locale

23 Jan 2018 608

Revista presei locale

22 Jan 2018 674

Revista presei locale

20 Jan 2018 679