Festivitatea a avut loc la Liceul „Nicolae Dumitrescu” Primarul Mariana Gâju a deschis noul an şcolar (galerie foto)

La Cumpăna au început, ieri, cursurile 1.282 de şcolari şi 500 de prichindei. Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a participat, de la ora 09.00, la deschiderea noului an şcolar, organizată la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”. Curtea unităţii şcolare s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de copii, părinţi şi bunici şi oficialităţi prezente la festivitate. Păstrând tradiţia anilor anteriori, manifestările au debutat cu slujbe religioase oficiate de preoţii din localitate. Ca de fiecare dată, administraţia publică locală a fost alături de şcolari, preşcolari şi cadre didactice, susţinându-le activitatea şcolară, prin asigurarea unor condiţii foarte bune de studiu. De această dată, elevii au avut parte şi de o surpriză, venită de la un investitor privat. Mai precis, copiii au primit chiar din prima zi de şcoală ghiozdane şi rechizite gratuite. Acestea au fost împărţite de reprezentanţii hipermarketului cora.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 300

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 310

Rianna Chiru și Ana Biciușcă, eleve la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, reprezentantele României în cadrul unui proiect Erasmus (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 348

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 437

Caietul de sarcini și Fișa de date, în atenția consilierilor locali Chioșcul alimentar, situat în corpul C3 al Liceului Tehnologic „Tomis" din Constanța, poate fi închiriat (DOCUMENT)

23 Apr 2024 336

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 856

Activități preventive ale polițiștilor în unități școlare din municipiul Constanța

20 Apr 2024 553

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 790

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” investește în lucrări de reparații laborator smart labs și anexă (DOCUMENT)

19 Apr 2024 361

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, licitație deschisă pentru lucrări de reparații la atelierul mecanic (DOCUMENT)

19 Apr 2024 353

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 640

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 491

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 573

Licitații Constanța Laura Maria Actual Business SRL, contract de 200.000 de euro cu Primăria Mihai Viteazu, pentru catering la Liceul Tehnologic din comună (DOCUMENT)

08 Apr 2024 405

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 531