Fostul cinematograf Republica, din Constanţa, va fi reabilitat Firma Donicris Company va primi 5,6 milioane de lei pentru lucrare

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a încheiat licitaţia publică privind realizarea Centrului multifuncţional educativ pentru tineret pentru o valoare mai mică decât cea estimată. Trei ofertanţi au încercat să câştige acest proiect, înscriindu-se la licitaţia publică iniţiată de instituţia judeţeană. În urma evaluărilor, lucrarea a fost adjudecată de societatea Donicris Company SRL.
Valoarea estimată totală a contractului a fost de 7.001.182 lei, fără TVA din care pentru cheltuieli diverse şi neprevazute era direcţionată suma de 951.369 lei fără TVA, reprezentând 10% conform deviz general proiectant.

Valoarea finală a contractului este mai mică cu 1.314.182 lei decât cea estimată de CJC. Astfel, societatea câştigătoare - Donicris Company SRL, cu sediul în strada Aprodul Purice numărul 33, din Constanţa, a câştigat contractul cu o ofertă de 5.687.000 lei fără TVA.
Potrivit Monitorului Oficial, societatea este reprezentată de Nicuşor Olteanu, Valeriu Olteanu şi Mihaela-Liana Şucată. Firma are ca obiect de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. În 2012, societatea avea o cifră de afaceri de 172.553 de lei şi un număr de nouă salariaţi.
Mihaela-Liana este soţia fostului general Florian-Mihai Şucată, fost şef al Corpului de Control al SPP. Trebuie precizat că SC Allchim Co SA, societate în care este acţionară fiica generalului, a obţinut în 2009 contractul pentru deratizare şi dezinsecţie, pentru 25 de ani, de la Primăria Constanţa. Societatea bucureşteană îi are ca asociaţi pe Cristinel-Dumitru, Ecaterina Ducu, Elena Marinaşi şi pe Oana-Florina Sucată. Cea din urmă este fiica generalului Florian-Mihai Sucată.
 
Fina lui Nicuşor Constantinescu, asistent în cadrul proiectului
 
Proiectul privind realizarea Centrului multifuncţional educativ pentru tineret este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi are drept obiective specifice reabilitarea şi modernizarea Cinematografului Republica, precum şi dotarea Centrului Multifuncţional educativ pentru tineret cu mobilier adecvat, precum sistem de proiecţie sală de cinema, sistem de lumini sală cinema, sistem de sunet sală cinema, laptopuri, video proiectoare, ecrane de proiecţie şi plasme. Aşa cum precizam în ediţia din data de 16 mai 2013 a cotidianului ZIUA de Constanţa, din partea Consiliului Judeţean Constanţa se implică în desfăşurarea proiectului: Ioan Mihai Nache, în calitate de manager proiect, Filis Husein - asistent Proiect 1 şi Iulia Maxim - asistent Proiect 2. Filis Husein, asistent Proiect 1, a devenit anul trecut, în luna aprilie fina preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Filis este fata lui Nurhan Ali, directorul executiv al HCM, club care îl are ca preşedinte pe Nicuşor Constantinescu. De asemenea, potrivit site-ului CJC Constanţa, Filis Husein, fostă Ali, este angajată a CJC, ca inspector principal la Direcţia Generală de Proiecte.

Şefii CJC, răspunzători de achiziţia publică

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, în ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de achiziţie publică, al cărei ofertant câştigător este societatea Donicris Company SRL, au fost: Nicuşor Daniel Constantinescu, Cristian Darie, Nicolae Cristinel Dragomir, Mariana Belu, Ionuţ Ţiţimeaua, Felicia Tăicuţu, Sebastian Florin Rancichi, Carmen-Florentina Vasile, Titi Cenuşă, Elena Vornicu, Mihaela Lungu, Gabriela Mihăieşi, Mihaela Boaca, Georgeta Blacioti, Carmen Comănici, Eduard Gabriel Bădilă, Raluca Alina Marin, Getuţa Tănasă, Lucian Simion, Carmen Adriana Luminiţa Pedestru, Dănuţ Răgălie, Ioan Mihai Nache. Responsabili de achiziţie sunt şi consilieri judeţeni Ioan Albu, Panait Anghel, Dumitru Bedivan, Doina-Eufrosina Carp, Marian Cruşoveanu, Florian Constantin, Ion Dumitrache, Dumitru Florea, Nicolae-Stelian Fronescu, Ionuţ Fîntîna, Florin-Tudor Gavrilă, Corina Gheorghe, Elena Ioana, Maria Magiru, Laurenţiu-Marius Marin, Alexandru-Gabriel Mascaş, Ioan Marcus, Gheorghe Mândilă, Baiazid Memiş, Gheorghe Mihăeşi, Sorin Mocianu, Petrică Munteanu, Fedbi Osman, Cornel Panait, Niculae Peride, Ecaterina Prodan, Ion Radu, Gheorghe Slabu, Eugen Silaghi, Adrian-Doru Sponte, Atanasie Teodorescu, Marius-Horia Ţuţuianu, Ciprian-George Ulmeanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

17 Feb, 2014 10:25

Informatie eronata -privind actionariatul societatii deoarece Catalin Negreanu nu mai are legatura cu societatea mentionata de cca 6 ani. NU BAGA INFORMATII DE LA TINE SAU DIN BURTA - de amorul artei -

Articole asemanatoare

Ce evenimente sunt pregătite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța pentru a celebra Ziua Națională a Greciei

25 Mar 2024 783

Primăria Negru Vodă, județul Constanța, reabilitează Căminul cultural – Cinematograf. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

24 Mar 2024 625

Licitații Constanța CFR SA închiriază spații și terenuri în apropierea stațiilor CF din județul Constanța (DOCUMENT)

17 Feb 2024 1246

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2176

Primarul Vergil Chiţac, mesaj de Ziua Greciei „La mulți ani, Grecia! Χρονια πολλα, Ελλαδα!“

25 Mar 2023 1544

#citește Dobrogea Demostene Tranulis – cel care a adus în Constanța cinematograful, filmele documentare, prima revistă de teatru și cinema

22 Mar 2022 4015

Disney și Sony suspendă lansarea filmelor sale în Rusia

01 Mar 2022 1105

Teatrul de Stat Constanța „Meciul de comedie”, la Centrul Educativ Jean Constantin. Când va avea loc

16 Feb 2022 2634

Israelul renunţă la obligativitatea prezentării „paşaportului'' de vaccinare, în ciuda numărului record de infectări

07 Feb 2022 1357

Prefectul Silviu Coșa Mesaj pentru cei nemulțumiți că nu vor mai putea avea acces în mall-uri fără certificatul verde

24 Oct 2021 5131

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2479

#citește Dobrogea Demostene Tranulis, un Mecena al Constanței interbelice

22 Mar 2021 3023

Știați că….La această dată s-a născut o celebră actriță?

19 Nov 2020 1305

Accident rutier în Medgidia, lângă cinematograf. O persoană a fost rănită

09 Sep 2020 1726

Blockbuster Iată „castingul” regulilor pentru cinematografe. Ce reguli trebuie să păstrăm când mergem la film?

04 Sep 2020 3095