În inima toamnei Cea mai caldă sărbătoare, Ziua comunei Saraiu, un succes şi în acest an (galerie foto)



Localitatea Saraiu a îmbrăcat, sâmbătă, haine de sărbătoare. Marcată an de an în preajma sărbătorii dedicate ocrotitoarei locurilor - Sfânta Cuvioasa Parascheva - Ziua comunei Saraiu a reunit şi de această dată, în sânul comunităţii locale, invitaţi de seamă. Chiar şi vremea a ţinut cu organizatorii, petrecerea ţinându-se într-o superbă zi de toamnă.

Cea de-a treia ediţie a sărbătorii a adus la Saraiu oaspeţi importanţi şi artişti fără seamăn. Printre cei care au venit să le aducă locuitorilor comunei un gând bun s-au numărat personalităţi din administraţia judeţeană, dar şi trimişi de la centru şi de la judeţ: ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, secretarul general adjunct în Ministerul Apărării Naţionale, Sorin Serioja Chivu, dar şi deputaţi, senatori şi primari din judeţul Constanţa.

„Printre dealuri, într-o armonie feerică cu natura, cu rădăcini adânci în istoria acestei aşezări, dăinuim noi, familia Saraiu. Poposim printre falduri de frunze arămii şi inscripţionăm amintiri: pentru azi, pentru mâine, pentru clipa în care eternitatea ne va bate la uşă. A fost un an greu, amar de greu, dar, parcurs împreună, a fost mai lin şi mai cald. A fost un maraton al muncii, a fost un efort imens atât din partea noastră, a echipei Primăriei şi a Consiliului Local, cât şi a tuturor celor ce au pus umărul la greu, spre a clădi util şi frumos“, a  fost mesajul pe care primarul Dorinela Irimia l-a transmis celor prezenţi la Ziua Comunei Saraiu. Îmbrăcată într-un superb costum popular, primarul i-a întâmpinat pe toţi oaspeţii cu tradiţionalul colac de pâine şi sare.

Tinerii şi înţelepţii comunei, premiaţi de primarul Dorinela Irimia

Buna dispoziţie a fost asigurată de artişti de seamă, care i-au invitat la dans pe locuitorii comunei, cu mic cu mare. Din hora familiei Saraiu nu putea lipsi tocmai sufletul întregului eveniment, primarul localităţii, Dorinela Irimia. Au cântat şi i-au încântat pe cei prezenţi Emilia Ghinescu, formaţia Nemuritorii, Simona Dinescu şi Maria Cârneci. De asemenea, au contribuit la menţinerea atmosferei de sărbătoare şi Alin Nica, Crăiţele, Adelina şi Liliana Dima, dar şi Maricel Chipăilă.

Comuna Saraiu are propriul imn - „Saray, colţ de rai“


De la o petrecere câmpenească în toată regula nu puteau lipsi tocmai sărmăluţele sau mititeii, bunătăţi puse la dispoziţia tuturor celor prezenţi de administraţia locală, la fel ca şi la ediţiile anterioare. Aşa cum era de aşteptat, locuitorii comunei au fost în centrul atenţiei. Tinerii care abia şi-au făcut buletinul şi cei care au ajuns la vârsta majoratului au primit, chiar din mâna primarului Dorinela Irimia, diplome şi certificate aniversare. Aceeaşi distincţie au primit-o şi cuplurile care au ajuns la venerabila aniversare de 50 de ani de la căsătorie. „Aceştia suntem noi, cei ce ne venerăm strămoşii, ne cinstim bătrânii, ne mândrim cu copiii noştri şi cei care semănăm cu sudoarea frunţii şi palmele bătătorite de muncă prezentul“, a declarat primarul Dorinela Irimia, cu prilejul deschiderii manifestărilor dedicate sărbătorii comunei.
O premieră pentru ediţia din acest an a fost intonarea imnului oficial al comunei Saraiu, „Saray, colţ de rai“, în interpretarea corului Biblioritm.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a votat în unanimitate numirea a doi vicepreședinți interimari în BPJ al PSD Constanța

19 Jan 2022 1311

Județul Constanța Primarul comunei Saraiu, noi detalii legate de cazul fetiței de trei ani găsită moartă pe câmp

12 Jun 2021 5728

Primarul Dorinela Irimia anunţă noi proiecte şi investiţii în comuna Saraiu (galerie foto)

15 Mar 2019 3436

Interviu live Valentin Stanciu - „De Ziua Dobrogei, punem bazele unei asociații intercomunitare din care vor face parte Topalu, Saraiu, Ghindărești, Horia și Gârliciu“ (video)

09 Nov 2018 6402

Flori, culoare şi zâmbete Ziua Comunei Saraiu, sărbătorită cu mare fast şi oaspeţi de seamă (galerie foto)

04 Jun 2018 3019

Sărbătoare mare, azi, la Saraiu O maşină de pompieri, oferită autorităţii publice locale de Clubul Rotary

02 Jun 2018 2461

Primăria şi Consiliul Local Saraiu urează „La mulţi ani“ cetăţenilor comunei!

02 Jun 2018 2003

Dorinela Irimia, primarul comunei Saraiu, la ceas aniversar

28 Feb 2017 3887

Doliu în comuna Saraiu pentru persoanele decedate azi în urma accidentului. Activităţile de 1 Decembrie, anulate

29 Nov 2016 13672

Dezvaluiri.ro Apă contaminată la robinetele din Saraiu!

25 Nov 2016 2823

Un curcubeu dublu a apărut pe cerul comunei Saraiu

14 May 2016 2603

Persoane evacuate şi străzi inundate, după potopul de ieri, de la Saraiu

26 Jun 2015 2123

Familia Saraiu preţuieşte copiii

28 May 2015 2304

Cadoul şefei autorităţii locale, Dorinela Irimia, pentru localnici Ziua Femeii şi Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, sărbătorite cu fast la Saraiu

09 Mar 2015 2240

Căminul de bătrâni din comuna Saraiu, un vis tot mai aproape de a deveni realitate

26 Feb 2015 2187