Lucrările de la biserică, reluate Enoriaşii din satul Făclia vor avea cel mai frumos loc de rugăciune

După o perioadă destul de mare în care lucrările de la lăcaşul de cult au stagnat, iată că a venit vremea ca acestea să fie reluate. Este vorba despre biserica de lemn din satul Făclia, ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. „Constructorul a avut câteva probleme şi ne-a cerut să avem îngăduinţa de a-i lăsa un răgaz. Dar săptămâna trecută a revenit, iar lucrările au fost reluate. Din păcate, acum avem un alt proiect care stagnează: drumul de exploatare agricolă lung de şapte kilometri şi care are drept obiectiv să lege toate satele arondate comunei“, a declarat primarul comunei Saligny, Ion Beiu. „Au fost începute lucrările la podeţe. În total, 32 de astfel de podeţe sunt cuprinse pe toată lucrarea drumului. Am avut şi câteva probleme din cauza ploilor, dar, momentan, am fost nevoiţi să oprim demararea lucrărilor“, a mai spus acesta.

Conform celor relatate de gospodarul-şef de la Saligny, până în prezent, la biserică a fost turnată fundaţia, au fost ridicaţi pereţii din lemn de calitate superioară şi s-a montat acoperişul. De asemenea, proiectul cuprinde şi amenajarea unei case mortuare, la subsolul bisericii. Primarul Ion Beiu şi-a exprimat şi speranţa ca proiectele depuse spre finanţare europeană, prin „Programul naţional de Dezvoltare Rurală“, să fie deblocate. Acestea prevăd introducerea reţelei de canalizare şi asfaltarea ulterioară a străzilor, pe o lungime de aproximativ 24.000 de metri. Conform şefului administraţiei locale Saligny, „după finalizarea construcţiei, în funcţie de resursele băneşti avute la dispoziţie, vor fi achiziţionate şi scaunele şi alte obiecte de cult bisericesc. Construirea bisericii a presupus o investiţie de 700.000 de lei“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Saligny Povestea celor două biserici din Făclia. „Când pășești în curtea bisericii, trebuie să ai în imaginație că ai pășit în grădina raiului“ (galerie foto+video)

11 Oct 2021 5463

Lucrările la biserica de lemn din satul Făclia, stopate Noul sediu al Primăriei Saligny, gata în două săptămâni

03 Mar 2016 2378

Anul viitor, hramul îi va prinde în haine noi Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului de la Făclia, aproape finalizată

19 Aug 2014 1762