Mircea Eliade, comemorat la Techirghiol (galerie foto)

techirghiol_6_4.jpgPrimăria oraşului Techirghiol şi Biblioteca Orăşenească, în parteneriat cu Ateneul Dobrogeţia, au organizat sâmbătă simpozionul „Mircea Eliade şi Techirghiol. Omagiu scriitorului şi omului de ştiinţă român la 105 ani de la naştere".

Manifestarea s-a desfăşurat în sediul Bibliotecii Orăşeneşti Techirghiol şi s-au bucurat de o mare participare. La eveniment a fost prezent şi primarul oraşului, Adrian Stan. Cu aceasta ocazie, au fost dezvelite două plăci memoriale şi vernisată o fotoexpoziţie documentară. „Ateneul Dobrogeţia, constituit în martie 2011 şi deja consacrat ca un promotor al culturii şi ştiinţei Dobrogei, a omagiat la Techirghiol o importantă personalitate română, dedicată acestui spaţiu şi care a locuit o perioadă de timp în Techirghiol", a precizat primarul oraşului. Menţionăm că din partea Ateneului Dobrogeţia au participat la simpozionul comemorativ prof. univ. dr. Vasile Sârbu - preşedintele Ateneului, prof. univ. dr. Octavian Unc, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, dr. Virgil Coman - şeful Serviciului Constanţa a Arhivelor Naţionale, vicepreşedinţi ai Ateneului, alături de consilieri locali, iubitori de literatură şi istorie. Printre invitaţi s-a aflat şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Techirghiol pregătește Zilele Lacului 2024. Primăria lansează licitația pentru servicii de organizare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 2849

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 499

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 518

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 364

Contract în valoare de peste 3,7 milioane de lei Primăria Techirghiol a concesionat sistemul de iluminat public din oraș firmei Euro-Audit Service SRL (DOCUMENT)

16 Apr 2024 467

„Techirghiol 2024 – Glasul Speranțelor“, Editiția XXIII, organizată de Iory’s Travel World SRL, cu peste 33.000 de euro (DOCUMENT)

09 Apr 2024 656

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 484

Cumpărări directe Constanța Seaside Playgrounds SRL va amenaja un loc de joacă în Parcul Terapeutic Techirghiol. Contract de peste 700.000 lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 505

Primăria Orașului Techirghiol, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

26 Mar 2024 2984

Licitații Constanța Primăria Techirghiol investește în lucrări de reparație și întreținere curentă a unor străzi asfaltate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 1137

Licitații Constanța Primăria orașului Techirghiol cumpără mobilier pentru Liceul Teoretic „Emil Racovița” (DOCUMENT)

25 Mar 2024 663

Licitații Constanța Fourmar Construct Management SRL se va ocupa de proiectarea și execuția lucrărilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu. Primăria achită circa 400.000 de euro (DOCUMENT)

16 Mar 2024 612

Angajări Constanța Posta vacant la Primăria Techirghiol

15 Mar 2024 1228

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 759

Cumpărări directe Constanța Primăria Techirghiol plătește aproape 900.000 lei pentru lucrări de întreținere și reparație a străzilor (DOCUMENT)

28 Feb 2024 1084