Primăria oraşului Ovidiu adoptă măsuri împotriva inundaţiilor Zeci de gospodării măturate de ape

Ploile care au pus stăpânire peste judeţul Constanţa la finalul săptămânii trecute nu s-au retras fără a lăsa ceva pagube în urmă. Şi la Ovidiu, situaţia a necesitat intervenţia administraţiei publice locale. Nu mai puţin de 20 de gospodării au fost inundate săptămâna trecută, pe străzile Fulgerului, Delfinului, Poştei, Zorilor, Primăriei, Pescarilor şi Cireşului înregistrându-se cele mai stringente probleme.
La iniţiativa edilului oraşului Ovidiu, George Scupra, s-a întrunit comisia pentru situaţii de urgenţă, formată din reprezentanţi de la Mediu, Asistenţă socială, Domeniul Public şi Privat şi Urbanism, pentru a fi identificate exact problemele apărute în urma inundaţiilor.
Mai multe familii din Ovidiu au primit ajutor din partea Primăriei orașului şi a edilului-şef George Scupra. Acesta a mers personal în casele oamenilor pentru a vedea concret cu ce se confruntă aceştia și a asigurat că va face tot posibilul pentru ca viitoarele situaţii similare să fie preîntâmpinate.

Canalul colector va fi decolmatat 

„Pentru a preveni efectele inundaţiilor, astăzi (n.r. ieri), începând cu ora 8.00, Primăria împreună cu Regia Locală de Salubritate vor demara o ampla acțiune de curățare, decolmatare a derelelor din oraș. În cursul acestei zile, echipa va lucra la decolmatarea canalului de lângă calea ferată, strada Frunzelor colț cu strada Poștei“, a spus primarul George Scupra.
Zona cea mai afectată este chiar locul unde se află un canal de scurgere a apei pluviale, însă autorităţile au spus că acesta nu a fost curăţat de multă vreme. De aceea, edilul-şef a anunţat că a dat deja ordin de începere a lucrărilor de curățare a canalului. Totodată, autoritatea publică locală a desemnat mai multe echipe pentru a le livra oamenilor materialele de construcție necesare pentru a-și reface clădirile.
„Sunt 20 de case afectate, 19 din orașul Ovidiu și una din satul Poiana. Îi ajutăm cu materiale de construcție, pentru că ne-au solicitat sprijinul, și facem decolmatarea canalului, care, din spusele oamenilor, nu a mai fost curățat de aproape 40 de ani“, a declarat primarul George Scupra, citat de Litoral TV.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale 2024. ZIUA ELECTORALĂ Candidatul AUR la CJ Constanța, Mohammad Murad, despre proiectele din programul de administrație (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 554

ZIUA ELECTORALĂ Candidatul AUR la CJ Constanța, Mohammad Murad, despre proiectele incluse în programul de administrație locală

15 May 2024 601

LIVE VIDEO-TEXT Cristian Popescu Piedone, prezent la Constanța pentru lansarea candidaturilor la Primărie și CJ din partea PUSL (FOTO)

08 May 2024 673

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 3255

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 823

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 769

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 745

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1035

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 1254

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 648

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2253

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3773

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 513

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 657

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 688