Administratie locala

Prin legea bugetului de stat Comunele, oraşele şi municipiile vor primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie


Asociaţia Oraşelor din România (AOR) consideră că discuţiile purtate de reprezentanţii comunelor, oraşelor şi municipiilor cu cei ai Ministerului de Finanţe au făcut ca proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, să realizeze un nou mecanism de alocare a sumelor pentru bugetele locale, mai bun pentru asigurarea funcţionării tuturor unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin urmare, susţin primarii de oraşe, la sumele alocate pentru asigurarea valorii minime de 830 lei/locuitor/an se adaugă veniturile proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale şi 50% din necesarul fundamentat al drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare, în baza numărului de beneficiari transmis de către unităţile administrativ-teritoriale.


Prin proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, majoritatea covârşitoare a comunelor, oraşelor şi municipiilor va primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie, iar plafoanele pe locuitor/an pentru aşa-zisul buget minim de funcţionare, care vor rezulta în urma aplicării mecanismului de echilibrare prevăzut pentru anul 2020, vor fi mai mari de 1.000 lei/locuitor/an. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Orașe în colaps. AOR îi solicită ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare de buget

05 Jun 2020 1106

Nicolae Ştefănuţă, membru al Renew Europe. Primul europarlamentar român care îşi deschide birou la Constanţa

27 Feb 2020 1447

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu "Cam tot ce am găsit aici a depăşit cele mai pesimiste aşteptări "

14 Nov 2019 829

Siegfried Mureşan (PNL) - „Ne vom lupta ca fondurile europene să contribuie mai mult la creşterea nivelului de trai al românilor“

16 May 2019 883

CERONAV Constanța angajează economist

13 May 2019 1087

Consilierii au aprobat bugetul judeţului şi pe cele ale instituţiilor subordonate Horia Ţuţuianu a anunţat că 2019 va fi un an al investiţiilor în sănătate

20 Apr 2019 1102

Nu există bani pentru bursele elevilor Mai puţin de 20% dintre oraşele din România vor putea supravieţui în 2019

16 Apr 2019 774

Ce bugete au primit primăriile de pe litoral pentru asigurarea serviciului de salvamar în sezonul estival 2019 (document)

10 Apr 2019 1300

Cum vor fi repartizaţi banii spre a fi cheltuiţi. În ce se va investi Bugetul municipiului Constanţa pe 2019, în consultare publică (document)

05 Apr 2019 1839

Ce bani primesc UAT-urile din judeţul Constanţa din cotele defalcate din impozit pe venit şi TVA (document)

22 Mar 2019 1714

Consiliul Judeţean Constanţa, bugete imense pentru achiziţii directe în 2018. Anexa spune totul despre cum este cheltuit banul public (documente)

10 Dec 2018 2229

Studiu GPeC & Eureka Insights 7 din 10 români economisesc bani, așteptând reducerile de Black Friday și de Sărbători

23 Oct 2018 1721

Nu mai sunt bani? Senatorul Chiţac propune o amnistie fiscală externă! 40 de miliarde de euro din paradisurile fiscale să fie aduse în țară

13 Oct 2018 1027

„Abordarea de până anul trecut a fost o problemă pentru România“ Ce vor primarii de municipii, reuniţi la Constanţa, de la Curtea de Conturi

30 Jun 2018 1359

Centrul Cultural „Teodor T. Burada“ şi-a stabilit programul de evenimente pentru 2018. Vezi ce bugete s-au alocat pentru Festivalul Berii şi Sărbătoarea Recoltei! (document)

13 Feb 2018 1434