„Să redescoperim Techirghiolul" - Astăzi începe simpozionul medical „Nămolul de Techirghiol" (Galerie foto)

Techirghiol-AdrianStan.jpgAdministraţia publică locală din Techirghiol a susţinut ieri o conferinţă de presă pe tema simpozionului medical „Nămolul de Techirghiol", simpozion care se derulează astăzi şi mâine şi care reprezintă, aşa cum a declarat primarul Adrian Stan, „ultima haltă" dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Să redescoperim Techirghiolul".

Potrivit explicaţiilor edilului-şef, proiectul a fost depus încă de acum trei ani şi este implementat cu fonduri europene, contribuţia Primăriei fiind de 2%. Prin simpozionul „Nămolul de Techirghiol", administraţia locală îşi propune să readucă în atenţia turiştilor români şi străini proprietăţile nămolului şi ale lacului Techirghiol. „Proprietăţile lacului nu sunt doar legende legate de un măgăruş", a declarat primarul Adrian Stan, amintind astfel de legenda oraşului, care spune că un bătrân orb şi olog, pe nume Techir, a ajuns împreună cu măgarul său pe malul lacului. După ce au reuşit în cele din urmă să iasă din nămol, bătrânul a constatat că poate vedea din nou lumina zilei, dar şi că picioarele nu-l mai dor, iar rănile măgăruşului său se vindecaseră şi ele.

techirghiol-conferinta.jpgLa simpozionul medical, care debutează astăzi, vor participa specialişti în domeniu, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ai Ministerului Sănătăţii, ai Institutului de Balneologie, ai Asociaţiei Române de Balneologie, precum şi ai Facultăţii de Medicină Constanţa şi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa. Potrivit primarului, au confirmat prezenţa la eveniment şi reprezentanţi din cinci staţiuni din România. Este vorba despre Ocna Sibiului, Călimăneşti-Căciulata, Slănic Moldova, Durău şi Vatra Dornei. Simpozionul începe la ora 10.00, cu expunerea „Tratamentul cu nămolul sapropelic". La ora 14.00, evenimentul continuă cu „Promovarea efectelor curative ale nămolului sapropelic". Mâine, programul prevede o vizită la Sanatoriul Balnear Techirghiol, precum şi la Mănăstirea Sf. Maria din localitate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 250.000 de euro cu Primăria Techirghiol pentru reparații și întreținerea a două străzi (DOCUMENT)

01 May 2024 293

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 415

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 469

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 835

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 544

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 801

Licitații Constanța Techirghiol pregătește Zilele Lacului 2024. Primăria lansează licitația pentru servicii de organizare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 3235

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 612

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1160

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 543

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 545

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 717

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 707

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2644

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 532