Şah mat în povestea ANI Delicoti câştigă şi recursul în procesul cu prefectul Bola

Primarul comunei Poarta Albă, democrat liberalul Vasile Delicoti, a câştigat procesul cu reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa, Eugen Bola. Curtea de Apel Constanţa i-a dat câştig de cauză primarului, în procesul intentat Prefecturii, instanţa respingând, pentru netimbrare, recursul formulat de Bola împotriva deciziei de suspendare a ordinului prin care Delicoti fusese eliberat din funcţia de primar. Conform declaraţiilor şefului administraţiei publice locale din Poarta Albă, prefectul judeţului Constanţa nu mai are cale de atac. „Eu am mai avut procese cu Prefectura Constanţa, procese pe care le-am câştigat, dar îmi doresc să nu mai am. Prefectul a făcut greşeala de a se ante-pronunţa în ceea ce mă priveşte. Trebuia să analizeze mai bine speţa fiindcă este, totuşi, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi, pe deasupra, avocat”, a precizat Delicoti.
În opinia primarului constănţean, Eugen Bola ar fi dat dovadă de exces de zel în privinţa sa. Nu este chiar oricine, ca să îşi permită să se repeadă, mai ales că e avocat. Trebuia să fie mai rezervat în declaraţii, lucrurile nu se fac la repezeală. Eugen Bola a confundat munca de la Prefectură cu lupta politică”, a conchis Vasile Delicoti.
Amintim că primarul din Poarta Albă a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate pe 3 iulie 2012. Delicoti a declarat, încă de atunci, că va ataca decizia ANI în instanţă pe motiv că nu o consideră legitimă, considerând-o „un abuz, o aberaţie”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 406

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 624

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat în primă instanță! Când se va pronunța Curtea de Apel

08 Mar 2024 877

Primarii Robert Șerban, de la Eforie, și Vasile Delicoti, de la Poarta Albă, termene azi la Curtea de Apel Constanța

07 Mar 2024 702

Primăria comunei Poarta Alba, județul Constanța, caută firmă pentru construirea Dispensarului uman

02 Mar 2024 688

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Au început lucrările pentru viitorul bloc de locuințe tip ANL

20 Feb 2024 711

Firme Constanța Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, dizolvă una din firmele deținute

12 Feb 2024 1429

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Vasile Delicoti. Primarul din Poarta Albă este asociat în trei firme (DOCUMENTE)

11 Aug 2023 5155

Primăria Poarta Albă A fost suplimentată valoarea totală a proiectului de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 1

23 Jul 2023 972

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, achitat pentru purtare abuzivă!

05 Jul 2023 2116

Zyk Truck Terminal SRL își extinde stația de carburanți și fast-foodul de la Poarta Albă

20 Feb 2023 1306

Poarta Albă va avea parc fotovoltaic

20 Jan 2023 1931

Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, trimis în judecată!

11 Jan 2023 3757

Imagini cu mașina de la care a pornit scandalul de la Poarta Albă. Edilul, cercetat de polițiști (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Dec 2022 2881

Oficial de la Poliție Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă, cercetat pentru ultraj

18 Dec 2022 3062