Tot mai multe asociaţii de proprietari vor să fie preluate de Termica Distribuţie Năvodari

Termica_Alexandru_Manu.jpgPeste o mie de apartamente din Năvodari au fost preluate de societatea Termica Distribuţie Năvodari, care se va ocupa de reparaţiile curente, de intermedierea relaţiilor dintre furnizorii de utilităţi şi proprietarii de apartamente.

Până la ora actuală, potrivit şefului Serviciului Administraţie Imobile din cadrul societăţii Termica Distribuţie Năvodari, George Marcel Poştariu, 25 de asociaţii de proprietari au fost preluate şi angajaţi trei administratori şi trei femei de serviciu. Fiecare dintre ei va administra câte 500 de apartamente. „Sperăm că şi restul asociaţiilor de proprietari vor înţelege că vor avea avantaje în urma preluării acestora de către societatea noastră. În primul rând, administratorul, care va fi angajatul nostru, va discuta cu furnizorii, cu Primăria, pentru a intermedia rezolvarea problemelor care vor apărea. Mai mult, în cazul unor defecţiuni sau reparaţii, locatarii vor suporta doar materialele, nu şi manopera", a precizat Marcel Poştariu. De altfel, reuşita preluării asociaţiilor de proprietari de către societatea condusă de Alexandru Manu se vede din exemplul unei asociaţii care nu avea apă rece de aproape un an. „Asociaţia CZ de pe strada Midiei nu avea apă de aproape doi ani din cauza datoriilor acumulate. Noi am reuşit să gestionăm mai bine banii şi de câteva zile proprietarii de apartamente au apă", a mai spus şeful Serviciului Administraţie Imobile din cadrul societăţii Termica Distribuţie Năvodari. Mai mult decât atât, societatea va oferi şi 40 de locuri de muncă: 20 pentru administratorii asociaţiei de proprietari şi 20 pentru femeile de serviciu. „deja avem şase angajaţi: trei administratori şi trei femei de serviciu. În curând vom mai angaja încă un administrator şi o femeie de serviciu", a mai spus Marcel Poştariu. „Preluând asociaţiile de proprietari, oferim locuitorilor din oraş condiţii bune. În plus, cele zece asociaţii de proprietari pe care le-am preluat deja au scăpat de multe probleme, pe care le rezolvăm prin administratorul pe care l-am angajat", a adăugat, la rândul său, directorul societăţii Alexandru Manu.

Campanie cu 10.000 de pliante

Pentru a-i convinge pe toţi membrii asociaţiilor de proprietari că merită să fie preluaţi de Termica Distribuţie, angajaţii societăţii au pregătit 10.000 de plinte. „În pliante am prezentat cât mai multe informaţii utile preşedinţilor şi administratorilor asociaţiilor de proprietari. În aşa fel, sperăm că convingem cât mai multă lume", a conchis şeful Serviciului Administraţie Imobile din cadrul societăţii Termica Distribuţie Năvodari. Reamintim că, în luna ianuarie a anului curent, Consiliul Local Năvodari a aprobat ca societatea Termica să poată presta servicii către asociaţiile de proprietari din oraş. În ultima şedinţă, consilierii locali au votat o completare a hotărârii, prin care să poată fi angajat personal care să presteze aceste servicii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a închiriat excavator și autobasculantă. Iată de la cine! (DOCUMENTE)

04 May 2024 981

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL a contractat lucrări de placare cu piatră naturală (DOCUMENT)

01 May 2024 406

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 456

Atenție! Se oprește apa caldă în mai multe zone din Constanța

24 Apr 2024 495

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 405

Termoficare Constanța anunță oprirea căldurii și a apei calde în orașul Constanța. Lista punctelor termice afectate

22 Apr 2024 691

Justiție Constanța Decizie definitivă a instanței în procesul prin care Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă primită de la Garda de Mediu

20 Apr 2024 449

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 695

Municipalitatea a demarat licitațiile pentru execuția lucrărilor de rea-bilitare termică pentru trei blocuri de pe strada Soveja din Constanța

09 Apr 2024 603

Cumpărări directe Constanța Serconstruct Roads SRL va încasa de la Termica Distribuție Năvodari SRL peste 900.000 lei. Iată ce servicii va presta (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 478

Revine apa caldă într-o zonă din municipiul Constanța. Iată ce a anunțat societatea Termoficare Constanța

05 Apr 2024 523

Termoficare Constanța Ce constănțeni nu vor avea apă caldă, începând de joi dimineața?

03 Apr 2024 738

Termoficare Constanța anunță programul citirii contoarelor

02 Apr 2024 608

Cumpărări directe Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL închiriază cilindri vibrocompactori (DOCUMENT)

31 Mar 2024 679

Construirea noului CET antrenează licitații după licitații. Primăria Constanța caută supervizori !

27 Mar 2024 516