Trei zile de spectacole, ca în basme Invitaţi unul şi unul, la Zilele Oraşului Năvodari (document)

zile-Navodari.jpgÎn acest week-end, năvodărenii sunt aşteptaţi la o petrecere pe cinste, cu ocazia organizării de către administraţia locală a Zilelor Oraşului care vor dura, la fel, ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi.

Spectacolele care vor avea loc între 29 - 31 iulie şi vor avea loc pe stadionul Flacăra din oraş. În prima seară, vineri, pe scenă vor urca Ana Maria Cîrnu, Cristina Muşat, George Călin şi formaţia President, formaţia Hai Noroc, Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman, Kătălin de la Buzău şi Kristina. Seara va fi încheiată cu un recital de excepţie al Andei Adam. În fiecare din cele trei seri, în Parcul Central, între orele 18.00 şi 19.00, cei mai mici dintre năvodăreni reuniţi în trupa „Amicii" vor susţine spectacole. Cea de-a doua seară, sâmbătă, va debuta cu lupte tătăreşti, urmate de un recital al Denisei Lucan, urmat de o reprezentaţie a trupei dance a Casei de Cultură din localitate. Aceştia vor fi urmaţi de Loreta Cazacu, de formaţia „Perla Mării", de Liliana Bărăscu, Ion Drăgan, Mihai Trăistariu şi Laura Vass şi Damany. Seara va fi încheiată de un spectacol susţinut de Alex. În ultima zi, organizatorii au programat reprezentaţii ale celor mai buni artişti ai momentului cum ar fi: Corul Armonia, Andrei Păunescu, Petrică Mâţu Stoian, Radu Pietreanu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică alături de Stelu Enache şi Formaţia 10 Prăjini. Alături de aceştia, vor mai evolua Trupa Dance a Casei de Cultură, dar şi Constantin Enceanu şi Lele şi Sasha.

Primăria Năvodari, în calitate de organizator al evenimentului, prin primarul Nicolae Matei, îşi invită toţi locuitorii la un sfârşit de săptămână minunat şi antrenant, mai ales că spectacolele au loc şi în aer liber.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ana

29 Jul, 2011 10:49

vreu si eu la spectacol!

Articole asemanatoare

O firmă din Năvodari va amenaja o cafenea în centrul comercial TOM din Constanța

18 May 2024 468

Iată firmele care vor încasa peste 72 milioane de euro Licitația privind retehnologizarea Ecluzei Năvodari, atribuită de CN ACN SA Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 872

MADR Inspectorii ANPA nu au identificat activități de recoltare a moluștelor sau a rapănelor din bazinul portuar Midia-Năvodari

16 May 2024 534

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 848

Prefectul județului Constanța solicită în instanță anularea unor acte de urbanism, emise de Primăria Năvodari

16 May 2024 1469

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6500

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2831

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7304

Un nou termen în dosarul dintre Prefectul Județului Constanța, primarul de la Năvodari și ZF Rentap SRL

15 May 2024 713

Alegeri locale 2024 Lista completă a candidaților propuși pentru funcțiile de primar și consilieri locali la Năvodari (DOCUMENTE)

15 May 2024 696

Știri Constanța Acțiuni ale Poliției Năvodari și Mihail Kogălniceanu! Iată ce au vizat

15 May 2024 539

Licitații Constanța PG Delta Electron SRL modernizează străzile din Grădina, cu peste 700.000 de euro (DOCUMENT)

15 May 2024 466

Mesaj pentru turiști Mirela Matichescu, managerul OMD Mamaia Nord – „Avem o stațiune cu cele mai noi locuri de cazare și o plajă extrem de frumoasă“

15 May 2024 456

Cumpărări directe Constanța Apă Canal Proiect SRL, un nou contract adjudecat de la Primăria Năvodari (DOCUMENT)

15 May 2024 513

Finanțarea asigurată de PNRR Sistem de supraveghere video și spații urbane dotate cu infrastructuri TIC, implementat de Primăria Năvodari

15 May 2024 389