Un metoc al Arhiepiscopiilor Tomisului şi Iaşilor Afaceristul constănţean Ion Grecu, ctitorul unei biserici ridicate la Nicolae Bălcescu (galerie foto)

Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi au oficiat ieri, în comuna Nicolae Bălcescu, slujba de sfinţire a locului unde se va ridica un nou lăcaş de cult.
Cititor al viitoarei bisericii, cu hramul Sfânta Tremie, este Ion Grecu, un important om de afaceri constănţean, cu investiţii în domeniul energetic şi nu numai. De altfel, afaceristul reprezintă unul dintre investitorii importanţi din localitatea Nicolae Bălcescu. În zona fostului IAS, unde va fi ridicat lăcaşul de cult, Grecu a pus bazele unei companii de agricultură cu un model de business integrat, ce urmează să fie inaugurată în curând.

La slujba de sfinţire a viitoarei biserici, Ion Grecu a venit însoţit de soţie şi copiii săi, dar şi de numeroşi angajaţi. Şeful autorităţii locale, Viorel Bălan şi viceprimarul Nicolae Ciocănete au fost şi ei alături de Ion Grecu. Şeful autorităţii locale a mărturisit că lăcaşul de cult va deservi cele 60 de familii din zona fostului IAS, declarându-se bucuros că localitatea a câştigat prin Ion Grecu nu doar un investitor important, ci şi un prieten de nădejde.

Omul de afaceri ne-a mărturisit că biserica, a cărui zidire a început ieri, va fi finalizată în luna mai a anului viitor.
După încheierea slujbei religioase, ÎPS Teofan a făcut următoarea urare: „Să dea Domnul ca ceea ce se întâmplă aici să fie multiplicat în alte zone. Biserica în centru, oamenii în jurul ei”. La rândul lui, ÎPS Teodosie a precizat că „această zi este o prelungire a sărbătorii Sfântului Apostol Andrei”. „Acest lăcaş să fie metoc atât al Arhiepiscopiei Tomisului, cât şi al Arhiepiscopiei Iaşilor şi al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Vă felicităm pentru această frumoasă lucrare şi nădăjduim, aşa cum v-a propus ÎPS Teofan, că nu departe, vom face şi un schit cu trei altare pentru familia dumneavoastră”, a fost mesajul Înalt Preasfinţitului Teodosie, transmis familiei Grecu.
 
„Terenul nu avea nicio destinaţie”
 
Întrebat ce destinaţie a avut iniţial terenul pe care va fi construit noul lăcaş de cult, Ion Grecu a răspuns: „Acum doi ani am început investiţia aici (n.r. fostul IAS Nicolae Bălcescu). Terenul nu avea nicio destinaţie. Aici era o ruină a fostului IAS Nicolae Bălcescu. Aici a fost cel mai mare IAS din România, IAS care se ocupa cu creşterea taurinelor. Acesta a fost abandonat după Revoluţie şi a ajuns să arate ca un cimitir. Îndrăgostindu-mă de viaţa de la ţară şi trecând mereu pe aici Dumnezeu m-a luminat şi mi-a îndreptat paşii spre o companie integrată de agricultură, şi-n februarie anul trecut, în 2012, am început investiţia”.
 
„Binele sub toate formele lui trebuie înmulţit!”
 
Nu este prima biserică ctitorită de afaceristul constănţean, care a mărturisit că nu ţine cont de numărul lăcaşurilor de cult întemeiate. „Nu ştiu câte am zidit şi nu cred că este important. Important este altceva, că binele sub toate formele lui trebuie înmulţit! Şi aceasta este o formă de înmulţire a binelui şi, este una supremă, şi atunci fireşte că trebuie să înmulţim binele”, a mărturisit Ion Grecu.
Afaceristul constănţean a precizat că îl cunoaşte pe ÎPS Teofan încă din anul 2000, pe când acesta era Mitropolit al Olteniei. „ÎPS Teofan a venit ca mitropolit al Olteniei, loc de unde sunt eu de fapt, în anul 2000. În luna octombrie a fost înscăunat, iar în luna noiembrie pe 12 s-a dat să sfinţim prima biserică pe care am construit-o în amintirea părinţilor mei, Paraschiva şi Ion”, a precizat Ion Grecu. Afaceristul constănţean împreună cu ÎPS Teofan au pus împreună şi bazele unui proiect misionar. „De atunci, de la sfinţire, din anul 2000, am rămas prieteni şi nu numai prieteni. Împreună am început o lucrare destul de serioasă, am pus bazele mai multor posturi de radio creştine şi am început la Castelul domnitorilor moldoveni o lucrare foarte frumoasă, unde am pus bazele, unei Academii de Vară de Excelenţă, cum îi spunem, unde preoţii merg la un fel de perfecţionare, fac un masterat în teologia pastorală”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie! Biserică mistuită de flăcări în noaptea de Înviere! (GALERIE FOTO)

05 May 2024 569

Preotul paroh de la biserica Sf. Mina face un apel la Primăria Constanța Stălpișorii montați au blocat accesul pompierilor ce interveniseră la incendiul din această seară

04 May 2024 960

În municipiul Constanța Un lumânărar de la biserica Sf. Mina, din parcul Tăbăcăriei , a luat foc. Pompierii au intervenit

04 May 2024 1504

Cumpărări directe Constanța Adeflav Veroliv SRL construiește capela mortuară pentru Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Independența (DOCUMENT)

04 May 2024 440

Preotul Octavian Tel Popa de la biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, județul Constanța, a trecut la cele veșnice

03 May 2024 742

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 551

Ce sărbătoare este pe 30 aprilie 2024 în calendarul creștin ortodox?

30 Apr 2024 1154

Parohia Izvorul Tămăduirii Cerchezu, apel în procesul cu Primăria Cerchezu! Biserica trebuie să achite peste 10.000 de lei primăriei

29 Apr 2024 435

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 618

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

27 Apr 2024 4906

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 531

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 609

Biserica Ortodoxă Română, în doliu! A murit preotul care s-a ocupat de reconstrucția Bisericii Palatului Cotroceni

21 Apr 2024 1354

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 4082

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 520