Ce contracte de finanțare nerambursabilă a încheiat Primăria Cerna în 2022

Sursa foto - Primăria Cerna
  • Pe lista beneficiarilor se află trei parohii.
Comuna Cerna a publicat în Monitorul Oficial al României Raportul anual privind contractele de finanțare nerambursabilă încheiate în cursul anului 2022 în baza Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
 
Astfel, în domeniul culte, lista beneficiarilor este deschisă de Parohia Cerna, pentru proiectul privind „Lucrările de consolidare structurală și reparații capitale“, valoarea finanțării de la bugetul local cheltuită fiind de 13.500 de lei, iar proiectul fiind realizat parțial.
 
Următoarea pe listă este Parohia Traian, cu proiectul „Lucrări finisare trapeză“, valoarea finanțării de la bugetul local cheltuită fiind de 74.197,25 de lei, iar proiectul fiind finalizat.
 
Nu în ultimul rând, Parohia Mircea Vodă a primit și ea finanțare nerambursabilă, pentru proiectul „Reparație gard biserică“, valoarea finanțării de la bugetul local cheltuită fiind de 49.207,25 de lei, iar proiectul fiind finalizat.
 
Beneficiar al finanțărilor nerambursabile a fost și Asociația Altona Cerna, în domeniul cultură și educație civică, proiectul fiind intitulat „Vă poftim la șezătoare“, valoarea finanțării de la bugetul local cheltuită fiind de 28.000 de lei, iar proiectul fiind finalizat.
 
Totodată, Asociația Sportivă Triumf Cerna, cu proiectul „Promovarea și dezvoltarea sportului în comuna Cerna“, a fost beneficiară în domeniul social tineret și sport, valoarea finanțării de la bugetul local cheltuită fiind de 18.500 de lei, iar proiectul fiind finalizat.
 
Informațiile au fost publicate în Monitorul Oficial al României nr. 15 din data de 26 ianuarie 2023.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 455

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 355

SC Histria Tour Mondial SRL declară pierdute certificatele de clasificare și fișele anexe

25 Apr 2024 223

„Ziua Bibliotecarului din România", marcată de Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

23 Apr 2024 378

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 439

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 585

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1200

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 426

Originar din Tulcea Aurelian Vlădescu, cercetătorul științific care și-a pierdut viața în timpul bombardamentului aviatic al americanilor

03 Apr 2024 633

Licitații Tulcea Masă caldă oferită la Școala „Panait Cerna“ din Cerna. Cui aparțin serviciile de catering (DOCUMENT)

30 Mar 2024 475

„Omagiu pentru mama armână”, organizat de comunitatea aromână din Tulcea

13 Mar 2024 644

Întrunirea din martie a Clubului de lectură pentru adolescenți BiblioTulcea

10 Mar 2024 457

Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea „Festivalul mărțișorului” a ajuns la ediția a XVI-a

05 Mar 2024 437

Județul Tulcea, sub avertizare Cod Galben de ceață densă

05 Mar 2024 568

Expoziție tematică de Dragobete, la Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

22 Feb 2024 652