Consilierii PSD, PNL, PD si PPC au "criogenizat" banii artistilor

Ei sunt Ghita Contra

Tot ei sunt responsabili de eventuala criza a hranei care se va resimti luna aceasta in centrele de minori de la Techirghiol, Negru Voda si scolile ajutatoare

"Amanarea sedintei Consiliului Judetean, convocata spre desfasurare astazi (n.r. - ieri), pentru data de 6 februarie 2003 poate avea efecte extrem de grave in privinta derularii activitatilor institutiilor aflate in subordinea Consiliului Judetean", a declarat presedintele CJC, Stelian Dutu, in cadrul unui breefing organizat imediat dupa amanarea sedintei. Dutu sustine ca motivele prezentate de grupul de consilieri PSD-PNL-PD-PPC sunt puerile si pun sub semnul intrebarii responsabilitatea, corectitudinea si onoarea cu care aceste persoane isi exercita functia in care au fost investiti de populatie, si anume, cea de consilieri judeteni. Presedintele CJC considera ca argumentele consilierilor care au solicitat amanarea sedintei "fac parte insa dintr-un scenariu mult mai amplu, de discreditare a imaginii sale si a institutiei in sine. In urma votului de astazi al domniilor lor, angajatii din cadrul institutiilor de cultura nu isi vor mai putea primi salariile pe luna ianuarie, iar centrele de minori de la Techirghiol, Negru Voda si scolile ajutatoare vor ramane fara hrana pentru copii". Stelian Dutu a mai spus ca sedinta convocata pentru data de ieri era perfect legala. Mai mult decat atat, cu unele termene, unele proiecte se aflau deja in intarziere, intrucat bugetele institutiilor subordonate Consiliului Judetean trebuiau aprobate pana pe data de 27 ianuarie 2003. "In acest context, motivele de amanare se situeaza in afara legii si demonstreaza pregatirea precara a celor care le-au conceput si utilizat, sau, poate, reaua-vointa a consilierilor", a conchis presedintele CJC.

Ce argumenteaza consilierii protestatari

Consilierul judetean al PSD, Tiberiu Plesu, a fost cel care a dat tonul scandalului in care s-a transformat, in final, sedinta Consiliului Judetean Constanta. El a inmanat celor prezenti un material conceput si semnat de liderii grupurilor de consilieri din partea PSD si PNL, precum si de cei doi consilieri ai PD, respectiv PPC, in care erau prezentate argumentele care stateau la baza propunerii de reprogramare a sedintei CJC. Acestia au reprosat presedintelui CJC faptul ca nu a respectat prevederile actelor normative privind convocarea Delegatiei Permanente din 25 ianuarie si a CJ in sedinta din 30 ianuarie. Reprezentantii partidelor mai sus-mentionate, prin vocile lor, Petre Stanca, Gheorghe Iorov, Tudorel Chesoi si Marin Laurentiu, au mai reprosat aspecte legate de neavizarea proiectelor de hotarare de catre secretarul judetului, Mariana Belu. Totodata, consilierii de mai sus au ridicat problema elaborarii bugetului Directiei de Protectie a Copilului, in conditiile in care atat organigrama, cat si statul de functii pentru anul 2003 au fost deja aprobate de CJC. Toate aceste argumente au fost demontate metodic de presedintele CJC. De exemplu, in cazul Directiei de Protectie a Copilului, consilierii nu au cunoscut faptul ca nu s-a putut intocmi bugetul din cauza faptului ca directorul economic al institutiei a demisionat. In final, 22 de consilieri au votat pentru amanarea sedintei de consiliu pentru data de 6 februarie, in timp ce ceilalti 16 nu au fost de acord.

Bugetari fara bani

Una peste alta, oamenii din institutiile de cultura nu-si pot primi lichidarea aferenta lunii ianuarie, iar cateva zeci de suflete nu vor avea parte de o mancare calda. Ar fi existat o sansa pentru acestia daca nu s-ar fi votat bugetul la nivel national. Numai si numai in aceasta situatie, CJC, ca ordonator de credite, ar fi putut cheltui procentul de 8,3% din fondurile din anul precedent.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 490

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 301

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 504

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2262

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1010

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 608

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 554

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 673

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 1004

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 611

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 590

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 621

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 923

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2470

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 956