Zanfir Iorguș s-a retras din cursă în favoarea lui Mohammad Murad, ​candidat independent la primăria Mangalia



Zanfir Iorguș, candidatul PSD-ALDE-PNTCD la primăria Mangalia, se retrage din cursă în favoarea lui Mohammad Murad, candidat independent, a anunțat Cozmin Gușă pe pagina sa oficială de Facebook. 

Moha Murad îl va susține la președinția Consiliului Județean Constanța, pe Felix Stroe, candidatul Alianței PSD-ALDE-PNTCD-ADER!

„Această înțelegere politică, unică în peisajul electoral LOCALE 2020 a  fost parafată exact acum câteva minute. N-are niciun sens să vă ascund c-aș fi fost implicat, am fost chiar regizorul acestui proiect politic din care pot beneficia cetățenii Mangaliei, respectiv ai județului Constanța“, a mai precizat Cozmin Gușă. 

„Și pentru că acest proiect ar trebui să fie implementat și-n alte locuri unde pesediștii sau independenții sunt dezavantajați de mașinăria liberalo-useristă, care recurg le teroarea prin instituțiile statului împotriva lor, o să dau câteva detalii ce pot fi de folos si altora. Dacă Zanfir Iorguș (locul 3 azi în sondaje) n-ar fi renunțat la candidatura sa în favoarea lui Murad, care este clasat pe locul 2 în urma primarului, acesta ar fi avut șansa, letală pentru Mangalia (!), să-și reînnoiască mandatul. Iorguș, pe care-l cunosc demult, a fost însă înțelept și a acceptat această înțelegere care va genera și o viitoare majoritate în Consiliul Municipal, care va încerca să repare rapid dezastrul liberal generat aici. În plus, la această înțelegere s-a alăturat și candidatul PMP, Mihai Crăciun, înțelegând și el excepțional rigorile momentului, ceea ce explică în plus eficiența proiectului politic. Așa cum ziceam alaltăieri, "MANGALIA MARCHEAZĂ CAMPANIA"!“, a mai spus Gușă. 

La rândul său, Iorguș a declarat:
 
“Am spus încă de la început că intru în această cursă pentru a convinge toate forțele politice de opoziție din Mangalia că numai împreună putem să stopăm degradarea vieții sociale și economice din orașul nostru.
 
Numai uniți vom putea reuși ca tinerii noștri să nu mai plece pentru că nu mai au un viitor aici iar părinții noștri să nu primească atenția și respectul cuvenit din partea administrații locale!
 

Acest lucru trebuie să înceteze iar actuala administrație trebuie să plece acasă, în Constanța sau în București, de unde i-a adus actualul primar!
 
Interesul Mangaliei trebuie să primeze iar orgoliile politice sau personale trebuie lăsate la o parte. Împreună suntem mai puternici și tot împreună putem reclădi orașul nostru care este blocat în timp dar și înglodat în datorii.

 
Vremurile politice sunt altele astăzi! Fiind un singur tur de scrutin, votul cetățeanului este minimalizat când sunt mai mulți candidați.
 
Am spus-o și o repet: nu vom câștiga decât dacă vom fi mulți și uniți. Am reușit să aduc alături de mine mai multe partide politice și în continuare cred că este nevoie de toate forțele de opoziție și de bună credință care pot aduce un plus la această construcție. Politica națională a partidelor blochează posibile colaborări benefice la nivel local.
 
Mohammad Murad are două calități importante: este independent și poate să rezolve aceste divergențe politice, indiferent de orientare și a doua este liderul sectorului turistic din România, cu o experiență dovedită în pilonul principal de dezvoltare al orașului nostru- turismul.
 
Experiența mea în administrație întărită de o echipă de profesioniști cu oameni din Mangalia, alături de forța în turism pe care o are Mohammad Murad pot face din orașul nostru unul în care putem trăi și munci cu onoare.
 
Mi-am asumat toate deciziil, luate cu responsabilitate și bună credință. De fiecare dată, am fost conștient de acestea și întotdeauna le-am luat numai cu gândul de a putea face bine tuturor celor care au nevoie și încredere în mine.

Tocmai de aceea, cer sprijinul celor care au încredere în mine să îl votăm pe Mohammad Murad la funcția de primar și echipa mea de consilieri PSD + ALDE + PNȚCD la Consiliul Local. Asta, pentru binele orașului nostru. Această colaborare politică este o garanție că tinerii noștri rămân acasă alături de familie și să își construiască un viitor stabil aici. De asemenea, părinții  noștri trebuie să aibă parte de atenție și respect!
În noi toți poate renaște mândria de a trăi în orașul nostru- Mangalia!” a declarat Zanfir Iorguș

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 302

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 284

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 335

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 463

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 512

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 409

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1108

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 438

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 670

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 667

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 497

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 382

Alegeri electorale 2024 - Tribunalul Constanta UPDATE. Azi are loc ședința de desemnare, prin tragere la sorti, a președinților Birourilor Electorale de Circumscripție și locțiitorilor acestora

15 Apr 2024 1733

Otrăvurile din sondaje Cu cine vor vota constănțenii la alegerile locale?

14 Apr 2024 1385

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 579