Cine sunt candidaţii cu care PSD vrea să câştige primăriile din judeţul Constanţa (document)



Au mai rămas mai puţin de două săptămâni până când ne vom alege primarul, acel om care va conduce şi va coordona destinele administraţiei publice locale pentru următorii patru ani. Începând de astăzi, ZIUA de Constanţa vă prezintă lista candidaţilor pentru primăriile din toate localităţile din judeţ, pe partide. În mod absolut aleatoriu, astăzi începem prezentarea candidaţilor social-democraţi care râvnesc la un mandat de primar, urmând ca în perioada următoare să vorbim şi despre candidaţii celorlalte partide.
 
Fiind un partid mare, PSD-ul are candidaţi pentru aproape toate primăriile din judeţ. Una singură a „scăpat“ din vedere: 23 August. Astfel, cu excepţia acestei comune, celelalte 69 de localităţi vor avea pe buletinele de vot şi un candidat al PSD-ului. Dintre cei 69 de candidaţi, doar opt sunt femei, adică peste 10% dintre candidaţii propuşi. 28 dintre aceştia vor o reconfirmare a mandatului, fiind în prezent primari în funcţie, adică peste 40% dintre ei sunt obişnuiţi cu această funcţie. Mai este însă şi o categorie aparte, a celor care au fost viceprimari, dar în prezent au atribuţii de primar, după ce edilul-şef ales a plecat din funcţie dintr-un motiv sau altul. Mai precis, şase dintre ei sunt „primari interimari“, adică aproape 10%.

Citeşte şi:  



 
Fără alte prezentări, în ordine alfabetică şi în funcţie de rangul localităţii, vă prezentăm cine sunt oamenii pe care se bazează PSD-ul pentru a cuceri sau a recuceri primăriile din municipiile, oraşele şi comunele constănţene:
 

Decebal Făgădău - municipiul Constanţa
Bogdan Maganu - municipiul Mangalia
Luminiţa Vlădescu - municipiul Medgidia

Paul Coliş – oraşul Băneasa
Ştefan Pleşa - oraşul Cernavodă
Ion-Ovidiu Brăiloiu - oraşul Eforie

Tudor Nădrag - oraşul Hârşova
Valentin Saghiu - oraşul Murfatlar
Florin Chelaru - oraşul Năvodari
Dumitru Ţopai - oraşul Negru Vodă
Dumitru Bocai - oraşul Ovidiu
Florea Constandin - oraşul Techirghiol

Anton-Tudorel Burcea - Adamclisi
Cristian-Maricel Cîrjaliu - Agigea
Viorel Tuşa - Albeşti
Gheorghe Topalu - Aliman
Constantin Radu - Amzacea
Titu Neague - Bărăganu
Marius Dajiu - Castelu
Ştefan Chelaru - Cerchezu
Gheorghe Manta- Chirnogeni
Tudorel Gurgu - Ciobanu
Traian Dragomir - Ciocârlia

Cristian Telehoi - Cobadin
Stere Palaş - Cogealac
Ion Şchiopu - Comana
Stelică Murariu - Corbu
Horia-Miron Constantinescu - Costineşti

Gheorghe Frigioi - Crucea
Mariana Gâju - Cumpăna
Ion Mihai - Cuza Vodă
Marian Dan - Deleni
Visel Iusein - Dobromir
Stelian Clinciu - Dumbrăveni
Gheorghe Popescu -Fântânele

Constantin Cinpoiaşu - Gârliciu
Adrian Vartolomei - Ghindăreşti
Gabriela Iacobici - Grădina
Gigel Sava - Horia
Cristea Gâscan - Independenţa
Marcela Rădulescu - Ion Corvin
Enache Perifan - Istria
Gheorghe-Daniel Georgescu - Limanu
Florin Crăciun - Lipniţa

Dumitru Chiru - Lumina
Silviu-Florentin Gărea - Mereni
Dorin Solomon - Mihai Viteazu
Marcian Rusu - Mihail Kogălniceanu
George Ionaşcu - Mircea Vodă
Dumitru Timofte - Nicolae Bălcescu
Ştefania Cealera - Oltina
Nicolae Dragomir - Ostrov
Vasile Neicu - Pantelimon
Lili Pîslaru - Pecineaga
Ana Moise - Peştera
Violeta Strugariu - Poarta Albă
Maria Mitu - Rasova
Ion Beiu -Saligny
Aurelian Purice - Saraiu
Dumitru Gaidargiu-Uzum - Săcele
Marian Iordache - Seimeni
Mihai Soare - Siliştea

Maria Ştefan - Târguşor
Ion Jipa - Topalu
Stelian Gheorghe - Topraisar
Lucian Chitic - Tortoman
Taner Reşit - Tuzla
Dragoş-Alexandru Dumitrache - Valu Lui Traian
Eugen-Marius Berbec - Vulturu.


Citeşte şi:  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Hârșova (DOCUMENT)

15 May 2024 288

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Techirghiol (DOCUMENT)

15 May 2024 335

Alegeri locale 2024 Cine sunt candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Ovidiu? (DOCUMENT)

15 May 2024 346

Alegeri locale 2024 Iată candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Negru Vodă (DOCUMENT)

15 May 2024 279

Alegeri locale 2024 Lista completă a candidaților propuși pentru funcțiile de consilier local la Năvodari (DOCUMENT)

15 May 2024 410

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Murfatlar (DOCUMENT)

15 May 2024 349

Alegeri locale 2024 Lista candidaților propuși pentru funcțiile de consilier local la Eforie (DOCUMENT)

15 May 2024 393

Alegeri locale 2024 Cine sunt candidații propuși pentru funcțiile de consilier local la Cernavodă? (DOCUMENT)

15 May 2024 370

Alegeri locale 2024 Lista candidaților care intră în competiția electorală la Medgidia, publicată de BEJ (DOCUMENT)

15 May 2024 397

Alegeri locale 2024 LIVE TEXT. AUR Constanța lansează programele de administrație pentru municipiul și județul Constanța. Participă și George Simion (FOTO)

15 May 2024 428

Alegeri locale 2024 Iată candidații care intră în competiția electorală la Mangalia (DOCUMENT)

15 May 2024 372

Alegeri locale 2024 Oferta partidelor politice. Cine sunt candidații propuși pentru funcțiile de consilier local în localitățile din județul Constanța (DOCUMENT)

15 May 2024 600

Alegeri locale 2024 Iată cine sunt candidații pentru funcțiile de primar din cele 70 de UAT-uri ale județului Constanța (DOCUMENT)

15 May 2024 1064

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 657

Alegeri locale 2024 Viceprimarul PNL Adrian Costache candidează pentru funcția de primar al comunei Mihai Viteazu. Vrea să continue proiectele necesare în localitate

15 May 2024 560