Alegeri locale Cele mai multe sancționări s-au aplicat pentru fotografierea și filmarea buletinului de vot

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi la ora 18.30, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor locale.
 
Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt:
 

„Doamnelor și domnilor, în cele peste 11 ore de la începerea votării, climatul de siguranță și ordine publică a fost menținut la un nivel de normalitate, fără a fi înregistrate situații grave care să afecteze procesul electoral.
 
Din analiza realizată la nivelul tuturor celor 41 de județe și al Municipiului București, reiese că numărul de incidente electorale sesizate până la această oră reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012.
 
Astfel, dacă în anul 2012 până la această oră erau înregistrate 982 de sesizări privind incidente electorale, la acest moment, la nivel național, sunt înregistrate 494 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni.
 
Dintre acestea, trebuie menționat că, în urma verificărilor, 40% nu s-au confirmat.
 
Angajații Ministerului Afacerilor Interne au asigurat intervenția operativă  la toate situațiile care au fost semnalate, tratând cu maximă seriozitate și fermitate orice încălcare a legii.
 
Până la această oră, au fost sesizate 78 de posibile infracțiuni pentru care sunt cercetate 57 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.610 de lei.
 
Cele mai multe măsuri sancționatorii s-au aplicat pentru fotografierea și filmarea buletinului de vot.


 
Pentru că se înregistrează în continuare astfel de cazuri, inclusiv situații când alegătorii își postează buletinul de vot pe rețelele de socializare, reiau anunțul pe care l-am făcut și în această dimineață: această faptă este interzisă de legislația electorală și se sancționează cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.
 

În ceea ce privește, situațiile sesizate de la precedenta declarație de presă și până acum, menționez:
 
În județul Dolj, polițiștii au întocmit dosar penal după ce au fost sesizați de un cetățean că un candidat pentru funcția de consilier local i-a oferit o bicicletă în valoare de 240 de lei pentru a îl vota. Ofițerii l-au identificat pe candidat și au găsit asupra lui suma de 2.170 de lei și 30 de euro, precum și o agendă în care avea scrise numele și datele a 101 persoane din localitate. Banii și înscrisurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
 
În localitatea Calafat s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot în forma tentativei, după ce doi alegători au primit câte două buletine de vot pentru alegerea primarului. Unul dintre alegători a aplicat ștampila VOTAT pe ambele buletine de vot. Acestea nu au fost introduse în urna de vot.
 
Ofițerii de poliție din București au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de instigare la fraudă la vot pe numele unei persoane care este membru al unei secții de votare. Aceasta a înmânat unui alegător două buletine de vot în plus față de cele prevăzute de lege. Alegătorul este cercetat pentru infracțiunea de fraudă la vot.
 
Tot pentru fraudă la vot este cercetat președintele unei secții de votare din Bistrița Năsăud care a votat în cadrul secției fără a avea acest drept întrucât locuiește în altă unitate administrativ teritorială.
 
În județul Maramureș, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, după ce o femeie a luat de pe masă 9 buletine de vot, dintre care 7 pentru primar și a intrat cu ele în cabina de vot, ștampilându-le pe toate. La ieșirea din cabină a fost observată de unul dintre membrii biroului electoral al secției, care a întocmit proces-verbal de constatare și a anulat șase dintre cele șapte buletine de vot.
 
În județul Sălaj, președintele unei secții de votare a fost amendat cu 600 de lei după ce un candidat a reclamat faptul că nu i-a permis accesul în secția de votare.
 
Vă reamintesc că se poate vota până la ora 21.00, ceea ce înseamnă că efectivele MAI rămân în continuare în același dispozitiv.
 
După încheierea votării, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenați în misiuni care privesc asigurarea condițiilor de securitate pentru transportul de către președinții secțiilor de votare, a buletinelor de vot și a celorlalte documente rezultate în urma votării, către birourile electorale județene.
 
Din datele prezentate public rezultă că până în prezent și-au exprimat votul peste 7 milioane de români.
 
MAI mulțumește tuturor celor care și-au exercitat dreptul constituțional la vot în mod legal și cu stricta respectare a legii și atenționează că și pentru orele rămase, până la finalul zilei, va manifesta aceeași vigilență și aceeași fermitate în aplicarea legii. ”

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 826

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 753

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 456

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 784

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 615

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 439

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1134

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 447

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 678

Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

15 Apr 2024 673

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria București, Cătălin Cîrstoiu, exclude o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar

15 Apr 2024 504

Declarații avere Constanța Averea și interesele judecătorului Traian Iancu, locțiitorul președintelui BEJ Constanța (DOCUMENTE)

15 Apr 2024 390

Alegeri electorale 2024 - Tribunalul Constanta UPDATE. Azi are loc ședința de desemnare, prin tragere la sorti, a președinților Birourilor Electorale de Circumscripție și locțiitorilor acestora

15 Apr 2024 1764

Otrăvurile din sondaje Cu cine vor vota constănțenii la alegerile locale?

14 Apr 2024 1391

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 583