18 Dec, 2008 23:04
3805
Sute de familii de la IAS Mangalia trăiesc cu spaima întreruperii
furnizării energiei electrice
Una dintre zonele cele mai năpăstuite ale Mangaliei, IAS Fruviileg,
„trăieşte", de ani buni, o dramă cumplită: aceea de a sta sub spectrul
întreruperii energiei electrice şi a apei potabile. Cinci sute de suflete,
oameni care s-au stabilit aici în urmă cu zeci de ani, venind din toate
colţurile ţării, se luptă cu sistemul de mai bine de cinci ani.
Centrul Mangaliei: iluminat feeric de sărbători, mii de ornamente de
Crăciun, figurine şi pomi de iarnă. Pe scurt, o adevărată atmosferă de
sărbătoare. IAS Fruviileg: zonă aflată la doi paşi de centrul Neptunului, lângă
oraşul „european" Mangalia, la care ajungi pe un drum lăturalnic, neiluminat şi
desfundat. Câteva sute de familii locuiesc aici pe o suprafaţă foarte mare de
teren, în pâlcuri concentrate de blocuri, foste locuinţe de serviciu. Oamenii
de aici au venit la Mangalia în timpul anilor '80, când ferma, viile şi livezile
din zonă erau unele dintre cele mai prospere din România. Au venit, au muncit,
s-au îndrăgostit de Mangalia şi au rămas definitiv. Au avut copii, apoi nepoţi.
Locuiesc cu toţii aici, unii au reuşit să plece „la oraş", dar cei mai mulţi
îşi continuă viaţa în IAS. Îşi aduc aminte de vremurile „dinainte", cum în
fiecare an văruiau blocul în care stăteau, aleile, cum puneau flori şi aveau
grijă de curtea din faţa locuinţelor. Acum blocurile sunt gata să se dărâme,
gunoiul a luat locul straturilor cu flori, centralele termice sunt pustii şi
dărăpănate, iar în grajduri fluieră vântul.
Proprietari şi chiriaşi
După Revoluţie, s-a luat decizia ca aceia ce doresc îşi pot cumpăra
apartamentele de serviciu. Şi nu puţini au fost cei ce au decis să rămână la
IAS, pentru că aici era toată viaţa lor. Şi-au cumpărat locuinţele. Cei ce nu
au reuşit au rămas în chirie. „Proprietarii" au reuşit să se strângă într-o
asociaţie şi şi-au promovat mult mai bine drepturile. S-au bătut cu
autorităţile în momentul în care li s-a întrerupt apa sau curentul electric.
„Chiriaşii" stau în câte o cameră, cu baia „pe hol", la comun. Pereţii
scorojiţi, scrijeliţi, mirosul fetid de mucegai şi mizerie, gunoiul strâns până
în albastrul cerului, peisaj de secolul al XVIII-lea într-o Mangalie ce se vrea
europeană. Chiriaşii au avut cel mai mult de suferit în timp, însă au fost
ajutaţi foarte mult de ceilalţi, care ştiau cât de greu este să trăieşti la
lumina lămpii sau fără apă curentă.
La IAS, blocurile nu au decât un etaj, cu câteva camere pe stânga şi pe
dreapta. Proprietarii şi-au mai încropit gospodării, în timp ce chiriaşii stau
într-o mizerie cruntă. Zeci de copii, mulţi de pe care curg zdrenţele, aleargă
prin noroiul gros, mocirlos. Mulţi nu merg la şcoală, pentru că nu au cu ce să
se îmbrace. Se joacă printre rufele terne, puse la uscat. Aşteaptă serile în
care părinţii îi pot duce în centru, acolo unde luminile de Crăciun strălucesc
ca în poveste. La ei în casă, lumina de la becul chior, galben, se poate stinge
oricând...
Se întrerupe curentul la începutul lui 2009?
În martie, anul acesta, primăria făcea primul pas ca oamenii de aici să nu
mai stea sub spectrul întunericului. Fostul edil lua decizia de a suporta toate
lucrările de racordare individuală a oamenilor de la IAS - câteva miliarde de
lei vechi, drept „ajutor de urgenţă" pentru cele câteva sute de familii: „Deja
documentaţia era gata, aveam avizul Electrica. Se începuse până şi montarea
stâlpilor. Din vară însă, linişte... Nimeni nu ne-a mai spus nimic, nici măcar
o promisiune de mai bine, ştim doar că este posibil ca, de la începutul anului
viitor, ENEL să ne taie lumina, pentru că ne expiră contractele provizorii pe
care le avem cu societatea", ne spune preşedintele Asociaţiei de Proprietari de
la IAS Fruviileg Mangalia, Rodica Movilă.
Ea este şi cea care a alergat, mai bine de doi ani, să ajute oamenii să se
poată racorda individual la energia electrică: „A fost un du-te-vino cumplit",
îşi aminteşte aceasta. „La început ni s-a cerut să ne constituim în asociaţie.
Am făcut-o la notariat. Apoi, ne-au cerut să facem dosare pentru fiecare
locuinţă în parte. Ne-am conformat. Eram trimişi înapoi, de la Eforie, la
fiecare mică neregulă din vreun dosar".
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: