Haşotti şi Lupu şi-au lansat candidatura pentru Parlament

Lansarea oficială a candidaţilor PNL pentru Camera Deputaţilor şi Senat din partea colegiului care cuprinde localităţile Medgidia, Hârşova şi Kogălniceanu s-a derulat vineri.

Evenimentul organizat în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor Lucian Grigorescu din Medgidia a reunit aproximativ 500 de simpatizanţi, majoritatea pensionari. Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, şi consilierii liberali ai Consiliului Local au fost primii care au urcat pe scenă cu scopul de a-i sprijini pe cei doi candidaţi liberali. După un discurs scurt al edilului oraşului, Mihai Lupu şi Puiu Haşotti şi-au argumentat alegerea de a candida pentru funcţiile de parlamentar, exprimându-şi ataşamentul pentru comunitatea din Medgidia.

Mihai Lupu vrea să facă parte din familia Medgidiei

Consilierul judeţean Mihai Lupu a făcut o retrospectivă a realizărilor partidului liberal de-a lungul timpului, susţinând că liberalii sunt singurii politicieni care au făcut istorie. „Am găsit în Medgidia cei mai calzi oameni din Dobrogea. Merg pe străzi şi văd tineri care au nevoie de sprijin, de locuinţe, iar toate aceste lucruri trebuie îndeplinite“, a spus Mihai Lupu. Consilierul judeţean a fost dur la adresa altor politicieni, spunând că promisiunile unora sunt minciuni şi nu ar trebui luate în seamă. Candidatul liberal s-a adresat simpatizanţilor din suflet, afirmând că doreşte să facă parte din familia Medgidiei. Acesta şi-a prezentat soţia şi fata locuitorilor oraşului.

Cazarma de la Oraşul Nou va trece în patrimoniul primăriei

În acelaşi timp, Puiu Haşotti a anunţat în premieră acordul de principiu al Ministerului Apărării Naţionale de a trece în patrimoniul primăriei cazarma din zona Oraşul Nou. „Acolo vom face locuinţe pentru tineri şi locuinţe sociale. Am ambiţia ca Medgidia să devină un oraş în care să vină lumea să se stabilească. Am ambiţia ca Medgidia să fie un oraş mândru şi prosper şi sunt sigur că vom reuşi împreună să rezolvăm problemele cu care se confruntă oraşul“, a concluzionat senatorul liberal. În cadrul aceluiaşi eveniment a fost lansată şi cartea „Liberalismul în centrul Dobrogei“, scrisă de profesorul Ilie Adrian, fost student al senatorului Puiu Haşotti. Lansarea s-a încheiat cu un program artistic.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 505

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 303

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 512

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2288

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1015

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 611

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 557

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 677

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 1007

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 611

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 600

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 624

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 926

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2472

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 960