Cum a câştigat Iptana SA, proiectantul podului de la Agigea, contractul pentru dublarea benzilor unui drum din Portul Constanţa (documente)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în 2008, contractul privind „Dublarea la 4 benzi a drumului de acces principal din zona viitorului sens giratoriu situat în zona Porţii 10, până la incinta APM Terminals“. Era însă vorba nu despre lucrări propriu-zise de lărgire a drumului, ci despre servicii de proiectare tehnică. Procedura de achiziţie a fost negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Din comisia de evaluare a ofertelor au făcut parte Gheorghe Iorov, director general adjunct al CN APMC la avea vreme, Adina Baz, director Direcţia Domenii, Nicoleta Dogaru, şef Serviciu Dezvoltare-Achiziţii Publice, Ionel Popescu, şef Serviciu Domenii Sud, Liliana Mihai, şef Serviciu Cadastru, Ion Niculescu, D.G.I.A.C., Daniela Muşat, D.G.E.B., Nicoleta Andronache, şef Birou Contabilitate Investiţii, Daniela Diaconu, Serviciul Juridic şi Contencios, şi Iolanda Teodoru, Serviciul Dezvoltare-Achiziţii Publice.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.
 
Aşa cum se menţionează în procesul-verbal de la şedinţa de deschidere a ofertelor, „din motive tehnice, artistice şi pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate (Legea 8/1996), contractul de achiziţie publică poate fi atribuit operatorului economic SC Iptana SA Bucureşti, care a fost invitat la negociere“. Preţul iniţial al ofertei SA Iptana SA a fost de 227.507 lei (65.000 de euro). Ulterior, beneficiarul a propus reducerea valorii ofertate la 54.500 de euro (fără TVA). „Faţă de această propunere, proiectantul SC Iptana Bucureşti acceptă reducerea valorii ofertei la suma de 190.750 de lei (reprezentând o reducere cu 16% faţă de propunerea iniţială)“, se mai arată în procesul-verbal. Costurile contractului au cuprins elaborarea proiectului tehnic, detalii de execuţie şi documentaţii pentru obţinerea avizelor - documentaţie pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, precum şi toate documentaţiile necesare pentru obţinerea tuturor avizelor nominalizate în certificatul de urbanism.

Cine este Iptana SA

Iptana SA a fost înfiinţată în decembrie 1992 şi are ca activitate principală activităţi de inginerie tehnică şi consultanţă tehnică legată de acestea. Potrivit datelor disponibile pe 5 iunie 2015 la Registrul Comerţului, asociat persoană fizică în firmă este Cornel Martincu. În societate există însă şi asociaţi listă - listă acţionari PPM. Director al SC Iptana SA este Gabriel Bulgaru. Funcţia de administrator este îndeplinită de Cornel Martincu, Toma Ivănescu şi Elisabeta Handrea. Conform Registrului Comerţului, Cornel Martincu a fost, de asemenea, asociat în Inframed SRL, firmă radiată, şi administrator la Administraţia Portului Constanţa - Regia Autonomă (A.P.C.RA), şi aceasta radiată.

În ceea ce îl priveşte pe Toma Ivănescu, acesta a deţinut Ivănescu Toma PF, care, conform Registrului Comerţului, a fost radiată.
Potrivit vrajitorul.eu, în 2013, SC Iptana SA Bucureşti a înregistrat o cifră de afaceri de 13.905.144 de lei, având, în aceeaşi perioadă de timp, un număr mediu de salariaţi de 252. Conform aceleiaşi surse, în 2013, profitul net al firmei a fost 0.
CN APMC a mai derulat proiecte în colaborare cu SC Iptana SA, unul dintre acestea fiind proiectul „Diguri de compartimentare 1 şi 2 - Port Tomis şi organizare şantier“. Și Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa a lucrat cu Iptana la investiţia „Amenajare râu Argeş pentru apărare împotriva inundaţiilor, irigaţii şi alte folosinţe“.
Iptana SA este fostul Institut de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene, care a elaborat studiul tehnico-economic, proiectul tehnic, dar şi documentaţia de execuţie pentru podul de la Agigea, amplasat peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe DN 39, la kilometrul 8+988 de metri, pod considerat de unii „minune inginerească“.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza anunţul de atribuire, procesul-verbal şi raportul de procedură aferente contractului „Dublarea la 4 benzi a drumului de acces principal din zona viitorului sens giratoriu situat în zona Porţii 10, până la incinta APM Terminals“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanul supărat Lipsa iluminatului public, în zona podului de la Agigea, un pericol pentru cetățeni. Ce spun autoritățile?

26 Feb 2024 992

UPDATE Intervenție de urgență pe Podul rutier de la Agigea! O persoană ar fi amenințat că se aruncă de pe pod (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 3325

Un accident a avut loc în Agigea! Intervin ambulanța și SMURD. Două victime, o femeie și un bărbat sunt transportați la spital

04 Oct 2023 3227

INFOTRAFIC Restricții de circulație pe DN 2A Lumina – Constanța și autostrada A4 Ovidiu-Agigea pentru efectuarea unor lucrări

18 Sep 2023 1276

Se construiește un pod feroviar și rutier între Portul Constanța și Constanța Sud - Agigea

07 Aug 2023 1186

UPDATE. Accident rutier cu victimă încarcerată pe autostrada A4! Intervine elicopterul SMURD (FOTO+VIDEO)

02 Jul 2023 7216

LIVE-VIDEO. Județul Constanța Două mașini implicate într-un accident rutier pe podul de la Agigea. Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2023 12358

Ce lucrări sunt programate să înceapă la noul pod rutier de la Agigea! (DOCUMENT)

07 Feb 2023 4465

Trafic blocat pe DN 39, în apropiere de localitatea Agigea. Trei mașini implicate într-un accident

07 Aug 2022 2340

Atenție șoferi! Aglomerație pe Podul de la Ovidiu! (galerie foto+video)

06 Aug 2021 3586

Minune inginerească. Podul de la Agigea a fost inaugurat în urmă cu 38 de ani. De ce este remarcabil

19 Jun 2021 3093

Oficial de la IPJ Constanța. Noi informații despre accidentul rutier de pe podul de la Agigea

06 Jun 2021 3267

Investiție de peste 90.000 de euro Administrația Porturilor Constanța contractează servicii de monitorizare a senzorilor pentru podul nou de la Agigea

25 Feb 2021 3590

Infotrafic Restricții de circulație pe Autostrada A2 București- Constanța și A4 Ovidiu-Agigea

21 Jan 2021 2447

Transport agabaritic pe ruta Constanța-Podari

14 Sep 2020 2177