Blestemul datornicilor în franci Francul elveţian aproape egal cu euro

franc_21064100.jpgValutele exotice continuă să ofere surprize neplăcute celor care s-au împrumutat în ultimii ani în astfel de monede.

Francul elveţian a atins noi maxime faţă de euro, dolar şi lira sterlină pe fondul temerilor legate de criza datoriei publice din zona euro. În aceste condiţii şi cursul franc-leu ar putea urca la un nou record.

Francul s-a tranzacţionat la 1,2154 faţă de euro, cel mai scazut nivel pentru euro din istorie. Analiştii străini, citaţi de Bloomberg, consideră că nu este exclus ca francul eleveţian să ajungă la paritate cu euro, dacă problemele cu datoria publică a statelor din zona euro nu este rezolvată. Evolutia francului elveţian pe pieţele internaţionale este de aşteptat să se reflecte şi în cotaţiile faţă de leu.

Deja, francul a consemnat un avans considerabil în această lună, crescând de la 3,1748 lei la 3,3923 lei, la finele săptămânii trecute. Această evoluţie îî afectează pe cei care au contractat credite în franci elveţieni în anii trecuţi, credite agresiv promovate de bănci pe seama unui curs avantajos pentru leu, la acea vreme, şi a unor dobânzi promoţionale, care au crescut semnificativ între timp.ofere surprize neplăcute celor care s-au împrumutat în ultimii ani în astfel de monede.

Sursa: money.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1372

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 915

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1652

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 876

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 919

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 943

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1046

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3755

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 885

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 765

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2370

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2707

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164