Ce trebuie sa faca clientii BCR ca sa obtina o dobanda mai mica

banci.jpgCapital a intrat în posesia unui Act Adițional pe care clienții nemulțumiți trebuie să-l semneze cu banca pe care au dat-o în judecată. Anexă la AA este o cerere pe care clientul trebuie să o semneze și în care se obligă să renunțe la proces.

În urma semnării actului adițional, banca se obligă să renunțe la a solicita orice fel de cheltuieli de judecată asupra clientului generate de litigii care au fost pe rolul instanței pâna la semnarea AA.

Pe de altă parte, clientul trebuie să se angajeze că renunță la procesul împotriva băncii care are legătură cu contractele de credit. De asemenea, cleintul se obligă "să nu inițieze în viitor nicio altă procedură administrativă, litigioasă, sau de altă natură împotriva băncii, care își găsește temeiul în prevederile prezentului Contract de Credit".

Banca a ţinut să precizeze că actele respective au fost propuse, nu impuse, de către instituția bancară, iar prevederea propusă către clienți de a nu iniția în viitor vreo procedură administrativă, litigioasă, sau de altă natură împotriva băncii vizează exclusiv prevederile contractelor de credite pentru care se negociază ințelegerea amiabilă.

Sursa: CreditBCR.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Dinastia Alexandrescu - cap de afiș în cultura Constanței

26 Apr 2024 1454

Meciul cu Füchse Berlin George Buricea - „Meritam mai mult. Chiar și când pierde, CSM Constanța o face cu onoare, niciodată în genunchi“ (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 1293

Mitingul societății civile în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului nu a mai avut loc. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

12 Feb 2024 672

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 701

Autorul îngrozitorului atac din Praga ținea un jurnal în care a mărturisit dorința de a ucide

22 Dec 2023 973

Moș Nicolae le-a adus cadouri copiilor de la Academia Hagi (GALERIE FOTO + VIDEO)

05 Dec 2023 1411

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia ceremoniei dedicate Zilei Pompierilor Militari din România

13 Sep 2023 933

Ședință CJC Declanșarea selecției administratorilor societății Drumuri Județene Constanța SA a fost respinsă de consilierii județeni (VIDEO)

31 Aug 2023 1419

Constănțeanul supărat Accident mortal la 2 Mai! „A fost nevoie de o tragedie fără margini,pentru ca problema lipsei trotuarelor în sate și comune să iasă la suprafață”!

28 Aug 2023 1688

Fotoreportaj Ziua a treia Neversea, în imagini. S-a dansat până în zori pe plaja din Constanța

09 Jul 2023 1322

Ianis Hagi, din nou sub tricolor, după un an și nouă luni. Vineri, e Kosovo - România „N-am niciun dubiu că va veni și momentul nostru“

16 Jun 2023 1985

CSM Constanța Clip și discurs motivaționale la finala Cupei României. „Suflet și spirit cum are această echipă nu există în Liga Națională“

17 May 2023 1448

50 de euro mită pe strada Justitiei! Judecătorii explică de ce merge la închisoare șoferul care a încercat să mituiască un polițist din Constanța!

01 May 2023 8214

info-sud-est.ro Viceprimarul PNL al Constanței refuză să spună de ce a semnat un contract de 35.000 de euro pentru asociația cumnatului și partenerului său de afaceri/Ionuț Rusu a ținut la sertar o solicitare ISE timp de 38 de zile

28 Mar 2023 1403

Constanța Ziua Micii Uniri a fost marcată prin discursuri, defilări și hore (GALERIE FOTO)

25 Jan 2023 1579