#ConstanțaEsteBine 19 iunie 2023 Energie puternică, amestecată, turbionară, neliniștită și mai ales, schimbătoare

Energie puternică, amestecată, turbionară, neliniștită și mai ales, schimbătoare.
Ne apropiem de maximul energiei acestei luni, de Solstițiul de vară.
În aceste zile dinaintea marelui eveniment, energia se intensifică.
Am trecut de luna nouă de ieri (și suntem încă în vibrația sa de curățenie și eliminare) și am mai scos la suprafață un alt aspect al Umbrei care necesită vindecare.

Să vedem cum ne ghidează astăzi cartea Oanei Silvia Filip – La Que sabe (Cea care știe să fie femeie), pentru a înțelege încă o nuanță din complexitatea energiei feminine cu care ne confruntăm în exterior (și în interiorul corpului nostru):
”Între linii și granițe

În cartea sa intitulată ”Fără granițe”, Ken Wilber face o distincție interesantă între linii și granițe.
Liniile, spune el, au menirea de a crea forma, individualitatea. Ele unesc ceea ce pare separat, formele între ele și pe toate cu întregul.
Pe de altă parte, granițele despart, inducând astfel sentimentul de separare și conflict.

Fiecare formă existentă, de la floare, la iarbă, copac, nor, eu, tu, este creată prin succesiunea de linii care o definesc. Suntem înconjurați de o imensitate de forme care ne manipulează și ne ademenesc mintea să creadă în veridicitatea lor.

Ne folosim cele cinci simțuri în scopul de a percepe, cataloga și clasifica aceste forme. Totuși, aceste linii păstrează în esența lor un adevăr profund, acela că au menirea de a uni ceea ce pare separat.
Imaginează-ți că ai o foaie de hârtie în față pe care trasezi niște linii și creezi o formă pe care o numim floare. Floarea pare de sine stătătoare, este acolo, desenată de tine. Poți să o colorezi, să-i mai adaugi niște frunze, să o faci să zâmbească, tot ce vrei. Totuși, dacă privești foaia de hârtie în ansamblul său, vei constata că floarea este inclusă în această foaie.

Nu a fugit de acolo, aparține foii.

Existența foii de hârtie este cea care a permis ca trasarea liniilor să dea naștere florii tale.

Dacă ne concentrăm atenția din nou doar pe floare, restul hârtiei dispare.
Cu cât suntem mai aproape de floare, cu atât liniile sale devin mai pregnante și cu atât ne este mai greu să percepem ceea ce este în jurul ei.
Iată de ce liniile, atunci când ne uităm la ele cu mintea deschisă, au menirea de a ne readuce aminte faptul că ele reîntregesc ceea ce credeam că este separat.

Unesc floarea cu restul hârtiei, arătându-ne că au fost Una întotdeauna.
Cam același lucru se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi.
Fiind atât de profund ancorate în realitatea formei, am uitat că formele aparțin unei foi numite Creație.

Aparținem Creație; datorită existenței ei și unor linii trasate a fost posibilă apariția noastră și a tot ceea ce cunoaștem.
Suntem din aceeași esență și parte din același TOT.
Am uitat cine suntem, am uitat că menirea liniei a fost aceea de a crea iluzia formei, am uitat și ne-am trezit într-o lume în care liniile au fost transformate în granițe.

Suntem învățate să ne stabilim aceste granițe, să ne definim prin intermediul lor, să ne construim lumea în baza lor. Tocmai de aceea credem cu tărie că fără aceste granițe toate ar dispărea.
Granițele separă ce este al meu de ce e al tău, ce este al nostru de ce e al vostru.
Granițele separă mintea de suflet, femeia care sunt astăzi de Femeia care știe, ceea ce este bun în mine de ceea ce este rău, ceea ce accept de ceea ce nu accept.
Credem că în interiorul acestor granițe suntem protejate, că putem să trăim în pace și confort.

Într-un fel, așa este, însă la fel de adevărat este că granițele sunt cele care ne alimentează separarea și nevoia de conflict. Fiecare act de încălcare a granițelor este un act de agresiune care trebuie rezolvat neapărat. De fiecare dată când ni se ia ceva sau suntem private de un lucru pe care îl considerăm ca fiind meritat, ego-ul nostru pleacă la război.
Oprește-te o clipă și uită-te la lumea ta, la tine, în tine și observă câte granițe te înconjoară.

Observă cum ți-ai aruncat aspectele Umbrei tale peste graniță, cum ți-ai baricadat sufletul pentru ca nimeni să nu vadă ce este înăuntru, cum traversezi cu greu propria graniță pentru a ieși în întâmpinarea celuilalt, cum preferi să rămâi prizonieră decât să alergi liberă spre tine însăți.
Observă cum granița te-a făcut să fii geloasă pe ce are celălalt, să lupți și să câștigi cu orice preț, să renunți la visurile tale, să-ți fie frică de adâncimile și profunzimile tale.
Și mai observă ceva, și anume că toate granițele pe care le vezi sau știi că există au fost stabilitate de tine.
Tu ești cea care a pus bariera, care a transformat linia într-o graniță greu de cucerit.
....

A vedea linii sau granițe este doar alegere, alegerea ta.
Tu ești cea care stabilește regulile jocului, și vei afla că, urcând sau coborând pe scala conștiinței tale, vei trasa mai multe linii sau mai multe granițe.
La Que sabe îți va arăta că trebuie să cunoști atât experiențele din lumea granițelor, cât și pe cele din lumea liniilor.

Doar împreună vor putea completa aceste experiențe imaginea de ansamblu a ființei tale și a menirii tale în această lume.”
Astăzi pe 19 iunie constatăm cu claritate prezența liniilor / granițelor între noi și restul lumii. Ne simțim conectate sau separate de ceilalți și de Lume.
Este aceeași noțiune – linie sau graniță – doar semnificația o dăm fiecare dintre noi.
Linia care unește sau granița care separă.
Una sau cealaltă. Una și cealaltă.

Are mintea ce să râșnească pe ziua de astăzi.
Tiroida este o parte din sistemul endocrin, cel care structurează granița între noi și ceilalți.
Despre ea și mult mai mult vorbim pe îndelete în Webinarul de Sânziene. Dacă vă cheamă energia și doriți să fiți live la eveniment (pentru că energia este unică, la fiecare întâlnire), vă aștept pe 23 iunie la ora 20.00.
https://alexaevent.ro/.../des-povestitoarea-sanzienele.../
O zi frumoasă și un început bun de săptămână pentru noi toate.
Cu iubire,

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda

Citește și: 

#ConstanțaEsteBineLuna nouă în Gemeni, zi numai bună de însămânțat cuvinte creatoare de energie bună!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 276

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 319

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 364

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 444

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 406

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 945

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 408

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 539

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 393

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 593

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 716

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 492

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 447

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 460

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 479