#ConstantaEsteBine „Arta de a greși și luxul de a pierde timpul”, excelentă lecție de la dr. Sorina Soescu


Despre startul greșit din copilăria unui alt secol versus prezentul permisiv și luxul acestor zile ne vorbește în articolul de astăzi dr. Sorina Soescu, preluat de pe pagina sa de Facebook - Zyanna Orinda.

 

 
„În educația primită, greșeala a fost continuu obstacolul ce m-a împiedicat să mă bucur de ceea ce făceam și de activități. Nu aveam cum să mă joc cu o minge împreună cu alți copii, întrucât dacă nu respectam «regulile» sportului explicate de doamna profesoară, făceam greșeli și eram penalizată.
Iar în timpul școlii, dar și acasă, orice greșeală a fost taxată și pedepsită fără drept de comentariu. Așa că nu mă puteam bucura doar de a scrie, de a citi sau de a afla lucruri noi.
 
Perfecționismul mental ce s-a dezvoltat ca urmare a copilăriei petrecute în dualitate greșeala/pedeapsa a blocat întreaga viață într-o poveste imposibilă. Căutarea Graal-ului.
 
Învăț în prezent «arta de a face greșeli», acceptând miile de greșeli făcute anterior și realizând cât de multe am învățat din fiecare din ele. ȘI cât de mult am evoluat după fiecare dintre ele. Pot face acest lucru datorită acestui lux pe care îl am în prezent, de a «pierde timpul» pentru că a devenit disponibil.
 
Simt că «oprirea lumii» impusă de pandemie a oferit un imens cadou femeilor, ce sunt campioane la scenarii, povești și imaginație. Le-a oferit posibilitatea să folosească ceva timp (altfel pierdut în trafic sau alergând de colo în colo) pentru evaluat întâmplări trecut și observat / înțeles / integrat lecții.
Adică o ocupație considerată «timp pierdut» de simțul practic al lumii moderne.
 

Dacă dorim să știm mai multe despre adevărul unei situații, aceasta trebuie întoarsă pe toate părțile cu putință, văzută din toate unghiurile, evaluată în toate modurile posibile. Și mai frecvent o femeie poate avea răbdarea la nivel de detaliu să vorbească iar și iar și iar despre o situație. Pentru că unui bărbat i se poate părea pierdere de timp. Dar dacă nu înțelegi foarte bine ceva, la nivel de micro-detaliu, oare cum poți să faci acea schimbare MINUSCULĂ, de care depinde, uneori, ieșirea dintr-un cerc vicios?
 
Luxul pierderii timpului în discuții interminabile este un cadou oferit în perioada statului acasă cu copiii, cu partenerul sau cu familia.

Dacă aveți copii mici, știți că aceștia vă cer să le spuneți aceeași poveste, întâmplare sau poezie de mii de ori, până când «o integrează» și sunt pregătiți să meargă mai departe.
Credeți că noi, ca adulți, suntem mult diferiți?
Când este vorba despre traumele sau marile dezamăgiri ale vieții, le discutăm tot așa, de zeci și sute de ori, căutând de fiecare dată logica, sensul, înțelesul și mai ales, partea practică, pentru noi înșine.
 
Arta de a face greșeli este O ARTĂ. Se exersează continuu și se perfecționează. Și ajunge la excelență. Când deja facem GREȘELI EXCELENTE suntem niște Maeștri.
Și în acele momente, putem să ne relaxăm.
Pentru că odată Măiestria atinsă într-un domeniu, putem să permitem poveștii să înceteze.
Și să ieșim din poveste, cu o nouă abilitate învățată și integrată în experiența noastră.
 
Vă doresc o săptămână minunată și să vă simțiți cât mai confortabil și în Arta de a face greșeli și în luxul de a pierde timpul, în orice mod simțiți că vă face bine și plăcere corpului fizic.
Vă iubesc”.
Sursa foto: Facebook Zyanna Orinda
 
Citește și:

Neliniștea celui de-„Al 12-lea ceas”, împărtășită de dr. Sorina Soescu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 287

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 409

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 539

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 417

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 409

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 442

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 481

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 10 4.04.2024 Astăzi este despre 4 (patru), structură și ordine

04 Apr 2024 613

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 559

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 516

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 521

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 603

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 491

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 10 20 martie 2024 Energia Echinocțiului se simte din plin

20 Mar 2024 544