#ConstantaEsteBine Prima săptămână a anului 2021. Bine v-am regăsit în Noul an calendaristic 2021

  • Mă bucur să putem continua interacțiunea virtuală cu toți cei interesați să aibă soluții practice și o viziune pozitivă, indiferent de scenariul exterior.

Prima săptămână a anului 2021
Bine v-am regăsit în Noul an calendaristic 2021
Într-un nou ciclu de structurare a realității.
Sunteți pregătiți să Creăm ceva nou?
Mă bucur să putem continua interacțiunea virtuală cu toți cei interesați să aibă soluții practice și o viziune pozitivă, indiferent de scenariul exterior.
Mi-am propus să Creez un Joc de 52 de săptămâni, fiecare cu tema, simbolul și energia sa - cu ajutorul căruia să mă susțin și să ne susținem împreună în exersarea unor deprinderi sănătoase și a antrenării voinței.
 
Prima săptămână a anului 2021 este de fapt o continuare a celor patru zile din 2020 (luni-joi), în care am avut o Lună plină în Rac, pe 30 decembrie (prima lună plină ce influențează debutul lui 2021).
Am început anul 2021 cu o lună ÎN SCĂDERE - adică în următoarele 13 zile puterea lunii asupra apelor (atât ale pământului, cât și ale corpului nostru) se micșorează treptat.
Așa încât, vă propun ca temă a săptămânii (din care avem doar trei zile rămase, până duminică) EFICIENȚA.
 
Tema a fost impregnată și în ultimele zile din 2020 - în care am făcut ultimele aranjamente, curățări și eliberări ale gunoaielor și a tuturor vechiturilor rămase.
EFICIENȚA înseamnă să facem eforturi mici cu rezultate maxime.
Luna în scădere este perioada cea mai bună pentru eliminări și eliberări de reziduuri, de gunoaie, de mizerii.
Sărbătorile de iarnă au însemnat, pentru mulți dintre noi, stat prelungit în casă și consum alimentar ceva mai divers.

Iar cantitativ a fost mai mare decat de obicei.
Ne-am Sărbătorit cu mâncare - pentru că așa știm să facem cel mai bine.
Prima săptămână din ianuarie 2021 este excelentă pentru detox și eliminări.

 
Pe toți cei care doriți să faceți ceva important pentru corpul vostru fizic, vă invit la Programul CURAJ ȘI DETOXIFIERE, organizat împreună cu Studioul Pilates Vitality din Constanta, care începe de pe 4 ianuarie.
Aici gasiti toate detaliile despre program. Va asteptam cu drag 🥰https://vitalitystudio.ro/curaj-detoxifiere-alaturi-de.../
Cu cât suntem mai mulți împreună, cu atât energia de grup ne va susține și se va intensifica.
Pe lângă energia astrală, ce este foarte favorabilă.
De aceea o luăm atât de devreme anul acesta!
Tot ce facem în următoarele 13 zile pentru eliminări și detoxifiere va avea rezultate mult mai bune decât dacă am fi în altă perioadă a lunii.
Secretul EFICIENȚEI este ALEGEREA MOMENTULUI POTRIVIT.
 
Aveți o carte minunată cu acest titlu în secțiunea de eshop de pe www.centrulnatura.ro. Dacă aveți timp liber, vă invit să o parcurgeți.
Veți descoperi capitole interesante despre dificultățile începuturilor, entuziasmul momentelor de maxim și greutatea finalurilor.
Luna în scădere este Luna de curățenie, de eliminare.
Așa încât, haideți să începem cu ÎNCEPUTUL.
Oricât de dificil sau mai greoi este.
Pentru cei care nu veți participa la alte programe, aici pe Facebook va exista o singură postare săptămânală. Întrucât toată energia mea se va focaliza pe cei care aleg să intensifice eforturile personale și să investească timp și energie în propria stare de bine.
Vă iubesc pe toți, vă admir și vă respect.
 
Dar principiul eficienței mă face să redirecționez atenția/energia către Curaj și Angajare.
Săptămâna 1 a anului 2021 începe cu un exercițiu de curățare.
Care vine alături de un exercițiu de voință (de auto-control).
Următoarele 3 zile vă propun să consumăm în prima parte a zilei (până la ora 12.00-13.00) doar fructe și/sau sucuri (dacă se poate fresh, ar fi foarte bine).
Ce am făcut eu astăzi?
Am început ziua cu un pepene galben (Honey dew) cu afine (am tăiat pepenele în jumătate, am scos sâmburii și am pus afinele în locul lor). Am adăugat și o banană tăiată mărunt. Și am servit „salata de fructe” din pepene cu multă plăcere!
Fructele sunt simbolul EFICIENȚEI Naturii. Și dintre toate, fructele de pădure simbolizează evident eficiența în varianta sa cea ma completă.
Afinele, zmeura, coacăzele, cătina - proaspete, congelate sau uscate, simple sau adăugate la blend-uri și salate de fructe - susțin și ajută organismele în curățenia interioară.
Intenționez și în următoarele zile să încep ziua cu fructe.
 
Ca și exercițiu de voință, îmi propun 5 minute pe zi de mișcare fizică - genuflexiuni, sărituri, întinderi și orice alte mișcări care să îi facă bine corpului meu.
Nu doresc să îmi propun ceva prea mare și prea mult.
Doresc să fie ceva ce pot sa mențin zilnic.
Știu că 5 minute voi reuși. Și sunt fericită când ajung să o pot face.
Eficiența înseamnă să-mi propun obiective mici, zilnice, pe care sa fiu sigura ca le pot atinge. Si sa merg mai departe doar cand simt ca obiectivele atinse au devent automate și naturale.
Fructe dimineața și 5 minute zilnic de mișcare.
Urmatoarele trei zile, pentru a finaliza săptamana.
 
Ce spuneți?
Nu este greu de loc pentru început!
EFICIENȚA - este cuvântul de ordine al zilelor următoare.
Și începem cu corpul nostru minunat!
Și nu uitați, dacă doriți mai mult și mai intensiv, de săptămâna viitoare începem să lucrăm împreună și să folosim la maxim energia benefică a Lunii (astrul de pe cer).
Vă doriți sănătate, stare de bine, vitalitate și dinamism în corpul fizic?
Haideți alături de noi, în programele anului 2021!
Va doresc tuturor zile de început de an cât mai odihnitoare.
Vă iubesc!
 
Sursa text si foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBine Curățenia de primăvară

01 Mar 2021 832

#ConstantaEsteBine Onorarea finalurilor

01 Mar 2021 707

#ConstantaEsteBine Oglindire

22 Feb 2021 1389

Editorial Prea puțin în prezent, rătăcit între memorie și imaginație

20 Feb 2021 2699

#ConstantaEsteBine Ofensa

15 Feb 2021 1953

#ConstantaEsteBine Luna nouă în Vărsător

11 Feb 2021 1999

#ConstantaEsteBine Săptămâna 7 din 2021. Împământare, vigilență și prudență

07 Feb 2021 1944

#ConstantaEsteBine Săptămâna 6 din 2021. Mijloc

01 Feb 2021 1918

#ConstantaEsteBine Luna plină în Leu

28 Jan 2021 1732

#ConstantaEsteBine Săptămâna 5 din 2021. Confuzia ca binecuvântare

26 Jan 2021 1900

#ConstantaEsteBine Unire și uniune

25 Jan 2021 1516

#ConstantaEsteBine Săptămâna 4 din anul 2021. Autenticitatea

18 Jan 2021 1225

#ConstantaEsteBine Luna nouă în Capricorn. Zi practică și de schimbări pozitive

14 Jan 2021 1790

#ConstantaEsteBine Săptămâna 3 din anul 2021. ÎNDEMÂNAREA

12 Jan 2021 1482

#ConstantaEsteBine Săptămâna 2 din 2021 - excelentă pentru detox și echilibrare

07 Jan 2021 1417