#ConstanțaEsteBine Privilegiul de a crea realitatea


Continuăm perioada de recunoștință prilejuită de energia postului Sfintei Marii (1-15 august 2020). Energia feminină ne amintește de puterea Creativității ființelor umane.
Știm că ne putem crea și controla realitatea în care trăim. Avem deja suficiente date științifice și experiențiale, de la oameni ce au trăit cu o perspectivă diferită în lume, prin care să ȘTIM în mod clar că fiecare dintre noi creăm realitatea în care ne aflăm.
Indiferent de locul din care pornim și de greutățile cu care ne confruntăm, puterea se află în inimile noastre.
INIMA creează, cu ajutorul mintii și al corpului fizic.
INIMA este conectată la câmpul electromagnetic al lumii, simte și ȘTIE (fără cuvinte) tot ce este de știut și este singura ce ne poate ghida într-o lume aparent haotică.
INIMA, cu ajutorul minții (pe post de ajutor, de asistentă) creează ordine în haosul lumii din jur și definește existența.
Este un privilegiu să-mi pot crea astăzi ziua.

De la modul în care m-am trezit dimineața și cum am decis să încep ziua (cu exerciții fizice, zâmbind soarelui și binecuvântând tot ce există) și până la felul în care îmi folosesc timpul și energia.
Este un privilegiu, pentru care sunt recunoscătoare, să pot să investesc timp în starea mea de bine, în relații aducătoare de bucurie și în contemplarea și admirația frumuseții lumii.
Înțelepții din vechime spuneau că este privilegiul ființei umane să-și structureze percepția astfel încât să nu lase niciun aspect al vieții la voia sorții. Cu alte cuvinte, ei spuneau că soarta o creăm fiecare dintre noi, cu miile de decizii mărunte ale zilei.
Am fost păcăliți și manipulați sute de ani să credem că suntem neputincioși, să nu ne auto-prețuim și să cedăm controlul creator unor ”autorități”, indiferent de numele acestora. Și așa, am permis fricii și furiei, ca emoții, să devină însoțitoarele noastre.
Dacă ne reîntoarcem în INIMĂ, acolo unde NU EXISTĂ frică sau furie, acolo unde există doar CUNOAȘTERE FĂRĂ CUVINTE, iar dincolo de ea, IUBIRE INFINITĂ, ne reamintim reala noastră putere.
Vă invit să trăim astăzi în recunoștință pentru profunzimea și puterea inimilor noastre. Și pentru privilegiul de a ne putea crea ziua de astăzi (și realitatea în care trăim).
Să ne re-amintim de posibilitățile fiecăruia dintre noi.

Prin decizii mici, prin acțiuni și mai mici, devenim IMPECABILI în fiecare pas de acționare. Și trăim ca și creatori ai vieților noastre.
Facem asta ÎMPREUNĂ, noi toți, alături de Maica Domnului, creatoarea de viață și energia este mult mai puternică.
Ne reamintim mai clar și mai profund SENZAȚIA.

Să aveți o zi a Sfintei Vineri și a IUBIRII (Vineri - Venus - Iubirea) cât mai împlinitoare,
Vă iubesc!

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 295

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 417

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 383

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 922

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 393

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 525

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 388

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 585

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 706

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 481

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 440

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 449

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 465

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 482

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 531