#ConstanțaEsteBine Ziua 102 – 11.04.2022. Astăzi sărbătoresc ciripituri

Constanta este bine
  • Începem o nouă săptămână, care se va finaliza cu luna plină în Balanță de pe 16 aprilie, Sărbătoarea Floriilor.


Natura se îmbracă în haine colorate.

Și oriunde ieși în aer liber, auzi ciripit de păsărele.

Nu știu cum simțiți voi, dar când mă plimb printr-o zonă liniștită în care ciripesc păsările, eu simt viață. Corpul are o trăire de ușurare și bucurie, fără alt motiv. Ciripiturile vesele ale păsărilor îmi amintesc că viața continuă, nu se împiedică în gânduri de frică sau de furie. Pentru că aceste sunete vesele ale naturii mi-au întâmpinat pașii în fiecare primăvară de peste 50 de ori, mi-au construit o încredere în puterea Naturii de auto-reglare și perseverență, în ciuda tuturor poveștilor pe care mi le-am spus și care mi s-au spus, despre cum sunt lucrurile.

Sărbătoresc astăzi ciripituri vesele de păsărele pentru că mă ancorează la realitatea vieții: bucuria existenței în formă pură.

Știu că nu trebuie să fac nimic, să fiu nimic, să am nimic pentru a mă bucura.

Starea zglobie de bine, de care îmi amintesc din copilărie și pe care o regăsesc în fiecare copil ce se joacă fără griji îmi amintește de nevoia profundă a corpului: armonie bucuroasă și liniștită.

Bâzâitul liniilor de înaltă tensiune și țiuitul tuturor soneriilor și butoanelor aparatelor electrice pe care le folosim intensiv sunt exact opusul ciripiturilor armonioase, inducătoare de stare de bine. Vă propun ca întreaga săptămână să minimizăm expunerea la surse electromagnetice, să închidem mobilele și laptop-urile complet, seara sau noaptea (nu să le lăsăm pe standby) și să petrecem ore bune în Natură, în aer liber, în contact cu pământul, fără prezența disturbatoare a acestor instrumente.

Să ne acordăm la frecvența aducătoare de viață a mamei Pământ și să re-trăim interior în armonia și ordinea firească a vieții.
Liberi ca păsările cerului, la nivel mental și emoțional.

Libertatea fizică este o circumstanță discutabilă, în condițiile prezentului.

În schimb libertatea interioară, mai ales cea a poveștii minții și emoțiilor pe care le declanșează este la îndemâna noastră. O putem agăța folosind darurile Naturii: ciripitul păsărilor, aroma florilor și arborilor înfloriți, culorile unui peisaj de pădure care revine la viață, mirosul pământului în primăvară.

Virozele de sezon, eliminările fizice sub formă de dureri de gât (foarte intense), răgușeală, dureri de cap sau febră intensă apar natural, la schimbarea anotimpurilor. Pe www.centrulnatura.ro/e-shop vă recomand cartea ”Răceala” în care aveți susținere și explicații despre metode naturale de echilibrare a corpului, dar și seria de E-informații https://www.centrulnatura.ro/e-informatii/ sau colecția ”Au!” https://www.centrulnatura.ro/au/

Am scris aceste materiale pentru a fi sprijin celor care au nevoie de ancore mentale și informative în situații dificile. Știu că sunt utile, pentru că sunt verificate în practică. M-aș bucura să știți că există și oricând vă oferă o ghidare eficientă, prin măsuri simple și remedii naturale.

Astăzi sărbătorim ciripituri de păsări pentru că sunt precum remediile naturale: discrete, delicate, armonioase și susținătoare în momentele dificile (când mintea cu povestea ei plină de frică poate intensifica problemele).

Să avem cu toții o zi de sărbătoare a ciripitului de păsări cât mai echilibrată


Cu iubire, tuturor


Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 8 1 mai 2024 Zi de Sărbătoare, în multe tradiții

01 May 2024 312

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 374

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 369

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 372

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 402

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 468

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 432

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 973

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 420

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 554

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 409

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 609

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 736

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 511

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 460