Presedintele Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate a fost suspendat

Pentru ca tergiverseaza aplicarea Legilor fondului funciar

In anul 2003, din programul de 672 de titluri, la Rasova nu a fost eliberat nici un titlu * In perioada 1997-2000, la Comisia locala Rasova, al carei presedinte a fost tot actualul primar Dumitru Chirescu, nu au fost eliberate titluri de proprietate * Primarul Chirescu pleca din primarie si, mai mult, locuitorii comunei nu au fost informati despre drepturile ce le revin conform legilor

La nivelul judetului Constanta, punerea in posesie conform legilor fondului funciar se desfasoara bine. Exista, insa, si zone in care aplicarea legii este ingreunata de dezinteresul membrilor comisiilor. Cel mai concludent exemplu, in acest sens, este comuna Rasova, unde punerea in posesie a proprietarilor de teren s-a desfasurat foarte incet. Situatia creata in comuna a fost prezentata pe larg de cotidianul nostru, care, in nenumarate randuri, a prezentat neregulile savarsite la Rasova. Pentru Comisia locala Rasova a fost stabilit un program de eliberare a titlurilor de proprietate, program care nu a fost respectat. Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului, intrunita, ieri, in sedinta, a constatat ca gradul de realizare a programului pentru cele trei legi, respectiv Legea 18 din 1998, Legea 16 din 1994 si Legea 1 din 2000, este de 64% fata de media judetului, de 97%. Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie a facut cunoscut ca, in anul 2002, Comisia locala Rasova a avut un program de eliberare a titlurilor de proprietate de 870, din care au fost eliberate doar 268, ceea ce reprezinta numai 30%, fata de media pe judet de 103%, iar in anul 2003 din programul de 672 de titluri nu a fost eliberat nici un titlu. Raportul prezentat de Oficiul de Cadastru mai aminteste ca, in perioada 1997-2000, la Comisia locala Rasova al carei presedinte a fost tot actualul primar Dumitru Chirescu, nu au fost eliberate titluri de proprietate. Membrii Comisiei judetene de fond funciar au confirmat ca este aproape imposibila colaborarea cu primarul din Rasova, deoarece el considera ca face legea in comuna. Reprezentantii comisiei l-au mai informat pe prefectul Gheorghe Martin ca, de cate ori echipa oficiala de cadastru isi anunta deplasarea in zona, primarul Chirescu pleca din primarie si, mai mult, locuitorii comunei nu au fost informati despre drepturile ce le revin conform legilor. Subprefectul Nicolae Butoi a informat ca, in urma vizitei pe care a efectuat-o, miercuri, in zona, a sesizat ca situatia este tensionata, iar nemultumirea oamenilor a mers pana acolo incat sunt pregatiti sa iasa in strada. Pentru toate aceste considerente, Comisia judeteana de fond funciar a decis in unanimitate suspendarea primarului Dumitru Chirescu din functia de presedinte al Comisiei locale Rasova pentru stabilirea dreptului de proprietate si constituirea unei echipe centrale care sa se deplaseze la fata locului, pentru a verifica activitatea intregii comisii din Rasova.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța, medalie de argint în Cupa României (GALERIE FOTO)

19 May 2024 286

Rugby CSM Constanța a urcat pe locul doi în DNS, după victoria cu punct bonus cu CSM Galați (GALERIE FOTO)

19 May 2024 252

UPDATE. Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța a jucat pentru locul trei pe țară. „Din nou în careul de ași!“

19 May 2024 470

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 584

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 708

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 807

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2433

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 392

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 607

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 646

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 936

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 940

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 744

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 832

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1069