SC Dorna SA, din greseala in greseala

Laptele copiilor ajunge cu intarziere la beneficiari

Chiar daca sunt certati de cate ori se iveste ocazia, angajatii societatii de distribuire a produselor lactate din cadrul programului guvernamental isi vad nepasatori de treaba, sub obladuirea autoritatilorEste un lucru stiut ca anul scolar 2003-2004 a pasit cu stangul in ceea ce priveste continuarea aplicarii programului guvernamental "Laptele si cornul". Chiar de la bun inceput, reprezentantul SC "Dorna Branzeturi", Dan Mircea, cel care vine saptamanal la Prefectura pentru a raporta in cadrul Comandamentului Judetean "Laptele si cornul" problemele cu care se confrunta, a incercat sa minimalizeze de fiecare data problemele care au existat si inca mai sunt in acest caz. Ieri, in cadrul intalnirii saptamanale de la Prefectura, dupa ce cei prezenti au raportat voiosi ca nu exista nici o problema cu "Laptele si cornul", rasufland usurati la gandul ca au scapat de o eventuala mustruluiala a reprezentantul Guvernului in teritoriu, ziaristii au sesizat faptul ca, saptamana trecuta, la sate laptele a ajuns cu mari intarzieri. Reprezentantul SC "Dorna Branzeturi" s-a disculpat rapid, spunand ca s-a gresit la un aviz. "In loc sa ducem laptele pentru cinci zile avans, l-am dus doar pentru trei. Dar s-a rezolvat!", a adaugat usurat Dan Mircea. Acesta a uitat sa spuna ca graficul intocmit de comun acord cu Inspectoratul Scolar Judetean prevedea obligativitatea ca laptele sa ajunga pana in ora 10.00 a diminetii, nu dupa ora 12.00, asa cum se intampla in majoritatea cazurilor. De-abia in ultima instanta prefectul i-a atras atentia celui care monitorizeaza distribuirea laptelui pentru copii in judetul Constanta sa respecte clauzele contractuale. Pentru aceasta s-a cerut si implicarea Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, care sa verifice respectarea graficului. Deja OPC a atentionat distribuitorul de lapte din judetul Constanta pentru aceste intarzieri si pentru aceasta i s-a dat o bila neagra. Chiar daca neregulile - ce-i drept, minore deocamdata - se tin lant, cei care au castigat dreptul de a distribui lapte in baza Ordonantei guvernamentale 96/2002 isi vad linistiti de treaba.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident șocant în Franța Un român a fost prins cu doi adolescenți vietnamezi ascunși în gențile de voiaj din portbagajul său

02 Feb 2024 795

Calendar ortodox 2024, 9 ianuarie. Sfinții zilei

09 Jan 2024 878

Coloană de TIR-uri pe Autostrada A4 pe sensul către Portul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Dec 2023 920

UPDATE Parlamentarii constănțeni cer ministrului Rafila mai multe ambulanțe pe litoral. O femeie a murit în localitatea Băneasa. A așteptat 3 ore un echipaj cu medic! (VIDEO)

03 Aug 2023 2126

Atenție șoferi! Aglomerație în zona podului de la Ovidiu (FOTO +VIDEO)

24 Jun 2023 2397

Șapte ani de la crima din staţia de autobuz de la Delfinariu! (FOTO+VIDEO)

28 May 2023 8097

Calendar Ortodox, luni, 9 ianuarie 2023. Ce sfinți sunt pomeniți în această zi

09 Jan 2023 1113

Horoscop pentru vineri, 06 ianuarie 2023. Scorpionii sunt atrași de studii și călătorii

06 Jan 2023 1183

UPDATE Salvamontiștii intervin pentru salvarea unui bărbat accidentat în zona Vârfului Moldoveanu

18 Dec 2022 1138

Cadoul perfect de Crăciun! Abonamente la Neversea, Untold și Massif, cele mai așteptate festivaluri de muzică din Europa

15 Dec 2022 1732

Constănțeanul supărat! Pericol în trafic. „Microbuzul companiei GMS scotea fum,mult fum"!

26 Nov 2022 6424

Intervenție de urgență pe Marea Neagră, în apropiere de Mangalia! Opt persoane, în pericol. A intervenit o ambarcațiune ARSVOM (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Sep 2022 1557

Editorial Farul Constanța, un nou început pentru Denis Alibec

27 Aug 2022 1891

Colectarea deșeurilor de la Spitalul Județean Tulcea, trecută prin instanță. Acorduri-cadru cu o companie de deșeuri din Constanța și una de înfrumusețare din Tulcea

09 Aug 2022 1483

#citeșteDobrogea Radu Ciorei – de 70 de ori la mulți ani!

28 May 2022 3809