Zile de sarbatoare pentru locuitorii din Silistea

Titlu de cetatean major al comunei pentru tinerii care au implinit 18 ani anul acesta

Locuitorii comunei Silistea participa, incepand de ieri, la o serie de manifestari prilejuite de zilele localitatii. Evenimentul se va desfasura pe parcursul a trei zile, chiar daca bugetul comunei este unul modest, iar conditiile de trai ale locuitorilor nu sunt chiar usoare. Primarul comunei, Mihai Soare, a declarat ca manifestarea, sprijinita financiar de organizatia Partidului Social Democrat Constanta, "reprezinta cea mai importanta sarbatoare a localitatii".Manifestarile prilejuite de "Zilele Silistei" au demarat printr-o slujba religioasa ocazionata de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, dupa care, seara, cei prezenti au putut participa la un bal in aer liber, organizat la baza sportiva din comuna. La inaugurarea zilelor localitatii, au luat parte mai multi membri ai filialei constantene a PSD. Astazi, vor avea loc mai multe concursuri sportive. Unul dintre acestea va fi de biciclete, la care vor participa copii cu varste cuprinse intre sase si 18 ani. Mihai Soare a precizat ca cea de-a doua zi a evenimentului se va incheia la discoteca din comuna, unde tinerii, si nu numai, vor avea parte de o serie de surprize. In ultima zi a manifestarilor, locuitorii comunei vor participa la spectacole folclorice sustinute de Ansamblul "Plaiuri dobrogene" si de copiii si tinerii din Silistea si Tepes-Voda. La finalul celor trei zile, primarul Mihai Soare va acorda tinerilor, care au implinit varsta de 18 ani in acest an, titlul de cetatean major al comunei, precum si diplome de excelenta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 343

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 5112

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 581

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 513

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 659

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 607

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 604

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 917

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 573

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 938

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1593

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 434

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 486

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1967

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 706