Alexandru Rafila, despre vaccinurile împotriva COVID- "Au reprezentat cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei"

Anunțul lui Rafila, foto: pexels Vaccinurile împotriva infecţiei cu noul coronavirus au reprezentat cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei, iar succesul vaccinării din ţara noastră a fost unul îndoielnic, pentru că a fost foarte multă politică şi a fost insuficient pregătită o campanie de informare şi de comunicare, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la dezbaterea "Geopolitica vaccinului. Realităţi internaţionale şi interese româneşti", organizată de Fundaţia Europeană Titulescu.



El a adăugat că un mijloc de protejare a sănătăţii a ajuns un mijloc de dezbatere şi a împărţit lumea "în două tabere".

"Vaccinurile împotriva acestei infecţii (COVID-19 - n.r.) au reprezentat cea mai spectaculoasă, nu ştiu dacă descoperire, dar cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei, pentru că, într-un timp extrem de scurt - avem luna martie când OMS a declarat practic pandemia cu noul coronavirus - am avut un interval de puţine luni în care s-a ajuns la autorizarea de vaccinuri care să oprească transmiterea bolii. Vă aduc aminte că cea mai frecventă întrebare era "când credeţi că obţinem un vaccin care să oprească această pandemie?", a afirmat ministrul Sănătăţii.


Potrivit acestuia, îngrijorarea societăţii era legată de protecţia sănătăţii, dar şi de traumele care începeau să se cristalizeze în România şi în multe alte ţări, între acestea fiind închiderea şcolilor, afectarea diverselor activităţi de natură economică, socială.


"Lumea nu era pregătită pentru aşa ceva. Schimbarea a fost extrem de brutală şi, în lipsa unui tratament eficace, în lipsa unui vaccin, în mod evident lucrurile acestea puteau să scape de sub control şi nimeni nu ştia cât timp vor mai dura, mai ales că teama legată de consecinţe - planul mortalităţii - era extrem de mare. Măsurile au fost - era să spun pompieristice, dar nu fac aluzie la nimeni - au fost luate sub presiunea informaţiilor, mai degrabă, decât din punct de vedere al consecinţelor asupra sănătăţii publice. (...) Viaţa a demonstrat că diversele discuţii, teme, apropo de reacţii la diverse vaccinuri, nu cred că sunt sustenabile, pentru că incidentele legate de hipercoagulabilitate, lucruri de acest gen, erau extrem de rare", a explicat Alexandru Rafila.


El a arătat că, dacă la începutul pandemiei a existat o competiţie foarte mare între cetăţeni privind accesul la vaccin, ulterior, "din nefericire, cel puţin în ţara noastră, a existat o abordare nefericită, care a încercat să compromită efortul autorităţilor, pentru că a existat un efort logistic consistent şi s-a sădit neîncrederea prin faptul că a existat o campanie de discreditare a acestui efort, fiind vorba de o competiţie în interiorul guvernului de coaliţie".
 

"Ulterior, campania de vaccinare din ţara noastră a fost compromisă de politizarea ei şi de faptul că, în mod evident, în ciuda încetinirii ritmului de vaccinare, epidemia a fost declarată învinsă în primăvara - vara anului 2021 de către principalii doi lideri politici ai României din acea perioadă. (...) În ciuda unui efort logistic şi financiar pentru o ţară ca România, succesul a fost îndoielnic, pentru că a fost foarte multă politică şi a fost insuficient de bine pregătită o campanie de informare şi de comunicare", a susţinut ministrul Sănătăţii.



Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 773

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 556

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 778

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 858

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 880

Riscul de tulburări menstruale este „uşor crescut" în cele trei luni de la administrarea unui vaccin anticovid

24 Jan 2024 713

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 717

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 774

Constanța, în topul județelor unde au fost raportate mai multe cazuri de gripă. Un nou deces, la nivel național

04 Jan 2024 1100

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1222

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19. Oficial de la DNA despre acuzațiile aduse fostului ministru

08 Dec 2023 768

Fostul ministru, Ioana Mihăilă la DNA „Mi s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021“

08 Dec 2023 689

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 758

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 667

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 727