Au fost aplicate amenzi Controale anti covid 19 la Tulcea. Ce au constatat oamenii legii

  • În ultimele 24 de ore, peste 160 de polițiști, polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost verificate peste 100 obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 110 persoane și verificate peste 60 de mijloace de transport în comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.
 
Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.
 
Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.
 
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19., transmiste IPJ Tulcea.
 

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situație actualizată În spitalele din județul Constanța nu este internat niciun pacient cu Covid 19 (DOCUMENT)

07 May 2024 499

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 592

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 575

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 703

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 877

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 729

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 850

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 830

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 1018

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 841

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 744

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 986

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 774

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 754

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 780