Coronavirus Tulcea. Situaţia actualizată. Număr persoane carantinate sau în izolare


Potrivit unui comunicat de presă din data de 01.05.2020, al Prefecturii Tulcea, aceasta este Situația actualizată şi măsurile luate împotriva răspândirii COVID-19:

Astăzi, 01.05.2020, în cadrul ședinței zilnice a Grupul de Conducere al Comitetului Județean pentru Situații de Urgența s-au discutat rezultatele acțiunilor legate de coronavirus din ultimele 24 de ore.

Până la data de 30.04.2020 la nivelul județului Tulcea, sunt înregistrate 444 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, staționar față de ziua precedentă când au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 41 persoane si au intrat un număr de 41 persoane. Până la data de 30 aprilie 2020 au ieșit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 4101 de persoane.

De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 96 persoane. Până la data de 01 mai 2020 au ieşit din perioada de carantină 491 persoane. Numărul total de paturi din centrele de carantină este de 426, din care disponibile 285.

De asemenea, până la această dată au fost testate 1.171 de persoane, 46 persoane fiind testate ieri 30.04.2020. Din cele 1.125 de persoane testate până în prezent au fost confirmate 50 persoane care au şi fost internate pentru a primi tratament. A fost înregistrat un deces, o persoană în vârstă de 62 de ani. 23 de persoane sunt încă internate din care 14 la spitalul din Tulcea, secția de boli infectioase, iar 27 persoane au fost declarate vindecate şi au fost externate.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, pana în data de astăzi 01 mai 2020 s-au efectuat controale la 119 locuinte, din care la 97 locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 22 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 477 persoane, dintre acestea 364 de către lucrători ai Poliţiei şi 113 de către lucrători ai Jandarmeriei.

În urma efectuării acestor acţiuni de verificare a persoanelor aflate în autoizolare a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 9.300 lei (300 de către reprezentanţii IPJ si 9.000 lei de catre Jandarmerie)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranţă publică, acționează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare cât şi pentru prevenirea și combaterea criminalității.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României pe tema respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 18 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 30.04.2020, 18 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Poliţiei şi 0 sancțiuni contravenționale de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 60.000 lei, din care 60.000 lei aplicate de poliţişti si 0 lei sanctiuni aplicate de Jandarmerie.



Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare emise de Guvernul României un număr de 3.576 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 10.022.039 lei.

Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde la care puteţi primi informații despre situațiile legate de COVID-19. Programul de funcționare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 si 23:00.

Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență!

Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, a transmis Instituția Prefectului Județul Tulcea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 526

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 539

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 673

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 849

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 694

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 831

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 809

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 990

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 826

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 732

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 969

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 765

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 745

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 762

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1061