Cum vor fi transportate persoanele vulnerabile din localitățile constănțene către centrele de vaccinare (IV)

  • Primăriile din județul Constanța asigură transportul persoanelor vulnerabile către centrele de vaccinare
  • Costurile sunt deja stabilite sau urmează a fi stabilite din bugetul local al UAT-urilor

Nu toate localitățile din județul Constanța au centre de vaccinare unde se pot duce locuitorii pentru a se vaccina împotriva SARS-CoV-2. De altfel, multe persoane de peste 65 de ani sau cu boli cronice le este dificil să se poată deplasa în altă localitate, fiind și zeci de kilometri până la cel mai apropiat centru.

Astfel, în sarcina primăriilor de localități se află și transportul persoanelor vulnerabile. ZIUA de Constanța a făcut adrese oficiale către toate primăriile din județul Constanța pentru a preciza cum va fi asigurat transportul acestei categorii de locuitori, care nu se pot deplasa la centre. O parte dintre UAT-uri au răspuns, iar majoritatea vor pune la dispoziție microbuzul instituției sau vor găsi alte surse de transport pentru locuitorii greu încercați.

Primăria Fântânele a transmis că persoanele vârstnice și cu handicap locomotor se pot programa pentru vaccinare cu ajutorul medicului de familie. Primăria va pune la dispoziția persoanelor vulnerabile care nu dispun de mijloace de transport un microbuz. Sumele necesare vor fi alocate din bugetul local, din fondul de rezervă, prin Hotărâre de Consiliu Local.

Edilul din Tortoman a transmis că „persoanele vulnerabile din comuna noastră vor fi transportate către centrele de vaccinare, cu microbuzul aflat în dotarea comunei, iar cheltuielile aferente vor fi suportate din bugetul local”.

La Medgidia, transportul persoanelor vulnerabile va fi asigurat la cerere, cu mijloacele auto ale instituției primăriei. „Momentan nu poate fi estimate suma necesară, aceasta va fi în funcție de solicitările primate și va fi suportată din bugetul propriu”, a spus edilul, printr-un răspuns oficial.

Primarul din Cogealac, Cati Hristu, printr-un răspuns la adresa transmisă de către ZIUA de Constanța, a precizat că „după o atentă analiză vom stabili care sunt persoanele peste 65 de ani care fac parte din categoria celor vulnerabili, cu boli cornice și nu au posibilitatea de a se deplasa singure sau însoțite de membrii familiei și ne vom mobiliza astfel încât să fie transportate cu mijloacele de transport ale autorității noastre”. Sumele pentru aceste servicii au fost alocate în ședința din data de 14 ianuarie 2021, prin HCL 8/14.01.2021.

La Mangalia, răspunsul privind asigurarea transportului persoanelor vulnerabile a fost următorul: „În cadrul Centrului de Vaccinare Mangalia/Sanatoriul Balnear și de Recuperare situate în strada Matei Basarab nr. 3, au acces pentru vaccinare persoane de pe întreg teritoriul județului Constanța, astfel încât este imposibil asigurarea transportului persoanelor vulnerabile de către autoritatea publică locală”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 482

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 654

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 826

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 669

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 807

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 778

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 967

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 809

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 721

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 945

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 752

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 731

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1045

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1078