Hotărâre CNSU. Ce persoane sunt exceptate de la măsura carantinei când sosesc în România



   





Principalele prevederi:
 
1. Modificarea HCNSU nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021 - 08.01.2022, în sensul exceptării de la măsura carantinei pentru:



 
  • personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional şi a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.
 
  • conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă (care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană).

  • conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane,  dacă fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală (care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană).
 



2. Actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat:



în zona roșie au intrat: Malta și Aruba;
 
în zona galbenă au intrat:


•   din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Federația Rusă, Serbia și Ucraina;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Canada, Bermuda, Puerto Rico, Sint Maarten, Curaçao și Insulele Turks și Caicos;
în zona verde au intrat: Republica Moldova, Azerbaijdan, Belize, Singapore, Polinezia Franceză și Insulele Saint Vincent și Grenadine.



Sursă foto: Pixabay




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DSU O ședință în sistem de videoconferință privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina. Printre cele patru județe se află și Constanța

11 Sep 2023 885

Un nou contingent de pompieri, trimiși să lupte cu flăcările din Grecia! Decizia premierului Marcel Ciolacu (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Aug 2023 819

DOCUMENT Încă un echipaj de pompieri, trimis în lupta cu flăcările din Grecia! Ce a hotărât Guvernul României? (FOTO+VIDEO)

19 Jul 2023 930

Guvernul RomânieiRomânia trimite astăzi un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă

19 Jul 2023 490

Dispar secțiile dedicate COVID-19, cât și centrele de evaluare. Ce se întâmplă cu sporurile medicale?

02 Jul 2023 1395

Marcel Ciolacu a semnat hotărârea prin care pandemia Covid-19 a luat sfârșit! (DOCUMENT)

28 Jun 2023 1267

Ajutor din fondul de urgență, pentru locuitorii comunei Ighiu din județul Alba, grav afectată de inundații (DOCUMENTE)

17 Jun 2023 1174

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1483

CNSU a aprobat declararea stării de alertă la nivelul unui județ! Care este motivul (DOCUMENT)

27 Oct 2022 1319

CCR a stabilit că sintagma care prevede un termen maxim de cinci zile pentru a contesta hotărârile CNSU este neconstituțională

05 Jul 2022 924

Guvernul României trimite în Ucraina măști chirurgicale, combinezoane și viziere (DOCUMENTE)

21 May 2022 1492

Procedura operațională în baza căreia se ajunge la avertizarea populației prin Ro-Alert, aprobabtă de CNSU

11 May 2022 1201

Camera Deputaților - hotărârile CNSU ce nu suferă amânare se aplică de îndată

04 May 2022 1180

CNSU a adoptat hotărârea privitoare la abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19 (DOCUMENT)

08 Mar 2022 1383

CNSU Noi hotărâri aprobate pentru acordarea de ajutor umanitar Ucrainei

06 Mar 2022 1485