Mai mulți constănțeni s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea carantinei

  • Persoane sancționate pentru nerespectarea măsurii carantinei


La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu.



În urma activităților, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 24 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu a fost găsit la adresa de domiciliu declarată. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei.



La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu, transmite IPJ Constanța. 



În urma activităților, s-a stabilit faptul că 2 persoane (un bărbat și o femeie), față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu au fost găsiți la adresele de domiciliu declarate. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.



Potrivit aceleiași surse, la data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 29 de ani, care se deplasa pe strada Liniștii din orașul Năvodari, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că pe numele acestuia era instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.




La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu.


În urma activităților, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 53 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu a fost găsit la adresa de domiciliu declarată.


Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 1.000 de lei. La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu.



În urma activităților, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 48 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs, nu a fost găsit la adresa de domiciliu declarată. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei.



Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situație actualizată În spitalele din județul Constanța nu este internat niciun pacient cu Covid 19 (DOCUMENT)

07 May 2024 495

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 591

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 572

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 702

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 871

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 725

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 850

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 830

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 1018

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 841

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 744

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 986

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 774

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 754

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 779