MAI Restaurante, terase și fast food-uri, la control. Au fost aplicate amenzi

  • Efectivele Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții, au continuat acțiunile de control, la nivel național, cu privire la modul de respectare a măsurilor de protecție sanitară.
  • În total, au fost aplicate 4.850 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 840.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, 29 ianuarie, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții, au continuat acțiunile de control, la nivel național, cu privire la modul de respectare a măsurilor de protecție sanitară.

Au fost verificați peste 4.000 de operatori economici, peste 170 de operatori de transport persoane și aproximativ 9.000 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 75.000 de persoane.

În total, au fost aplicate 4.850 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 840.000 de lei.

La acțiunile de control au participat peste 6.600 de polițiști, aproximativ 2.000 de jandarmi, aproape 1.700 de polițiști de frontieră și peste 1.000 de cadre ISU. Efectivele MAI au beneficiat de sprijinul polițiștilor locali și de al angajaților de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, precum și al autorităților locale.

Principalele abateri constatate au vizat nerespectarea obligației de a purta masca de protecție, fiind aplicate 4.177 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 587.525 de lei. Alte 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 53.500 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Totodată, au fost aplicate 630 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 190.000 de lei pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor.

În urma controalelor efectuate, au fost întocmite 2 dosare penale, în care sunt cercetate 2 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În ceea ce privește linia telefonică TELVERDE, au fost primite 8 apeluri telefonice care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 5 județe și alte 8 sesizări însoțite de imagini foto/video. Dintre sesizările însoțite de imagini, una s-a confirmat.

Măsuri de acest fel, având ca scop protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Reamintim, totodată, că respectarea măsurilor luate de autorități pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19, precum și o conduită socială responsabilă sunt condiții esențiale pentru limitarea răspândirii acestui virus., a transmis MAI.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 510

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 663

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 834

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 679

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 816

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 788

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 977

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 819

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 726

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 955

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 756

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 736

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 754

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1053

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1083