Ministerul Sănătății A fost finalizată metodologia prin care este stabilit protocolul de recoltare a plasmei de la pacienți vindecați de COVID-19

Ministerul Sănătății a finalizat Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea si distribuția a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI.

Ordinul de ministru stabilește modul de colectare, testare, prelucrare, stocare și distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI, în conformitate cu legislația națională în domeniul transfuziei sanguine și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia si utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

Conform documentului, potențialii donatori vor fi selectați dintre pacienții care au fost internați pentru COVID-19, vindecați și externați. Subliniem că, donarea de plasmă, asemenea donării de sange, este voluntară si neremunerată, în condițiile prevăzute în Legea 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice.

Pentru selectarea pacienților vindecați, Centrele de Transfuzie Sanguină vor încheia protocoale cu spitalele care tratează pacienți COVID-19 în vederea identificării acestora, potențiali donatori, cu respectarea regulilor naționale și ale UE de protecție a datelor cu caracter personal, prin semnarea de către pacient a unui consimțământ informat. Tot Centrele de Transfuzie Sanguină vor contacta potențialii donatori și îi vor programa pentru consult, analize și donare. Pacienții vindecați pot contacta de asemenea centrele de transfuzie sanguină în vederea programării pentru donare.

Donatorii eligibili vor dona în Centrele de Transfuzie Sanguina, iar procedura de recoltare va fi în mod prioritar cea de plasmafereză.

Dacă în Centrul de Transfuzie Sanguina nu este posibilă recoltarea plasmei prin afereza sau donatorul nu se califică pentru procedura de afereză din punct de vedere al abordului venos, se va recolta sânge total și se va prepara plasma proaspat congelată și concentrat eritrocitar, conform procedurii curente de preparare a plasmei proaspat congelate din sange total din Centrul de Transfuzie Sanguină.

Plasma obținută prin plasmafereză va fi împărțită în unități separate care se vor congela rapid, se vor stoca în spații dedicate la o temperatură adecvată.

Pentru calificarea biologică a componentelor sanguine se aplică protocolul de testare conform legislației în vigoare si algoritmului de testare elaborat de către Institutul Național de Hematologie Transfuzională (INHT) pentru controlul biologic al donărilor de sânge și componentelor sanguine.

Centrele de Transfuzie Sanguină vor trimite către INHT probele eligibile în vederea testării suplimentare, după cum urmează:

a.     Testare PCR pentru virusurile transmisibile prin sânge: HIV, HBV, HCV


b.    Testare anticorpilor anti-HLA la donatorii cu antecedente de transfuzie de sânge și donatori de sex feminin care au avut sarcini, dacă acest test nu a putut fi efectuat în etapa de preselecție.

În urma testelor efectuate, INHT transmite Centrelor de Transfuzie Sanguină rezultatele care confirmă sau infirmă eligibilitatea plasmei proaspăt congelată pentru distribuție și administrare experimentală pentru pacienți COVID-19.

Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) va fi distribuită de către centrele de transfuzie sanguină, la cererea spitalelor desemnate prin ordin al ministrului sănătății pentru tratamentul pacienților infectați cu SARS-COV-2 din județul respectiv. În cazul în care, la nivelul unui județ, Centrul de Transfuzie Sanguină nu poate acoperi cererea, INHT va solicita transferul de la un alt centru.

Plasma se va administra doar pacienților critici infectati confirmati cu COVID-19 (prin metoda RT-PCR), cu vârsta de cel putin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescenta COVID-19 prin semnarea consimțământului informat și care îndeplinesc urmatoarele criterii:

a.     se află într-o secție de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului sănătății pentru tratamentul pacienților COVID-19 și avizat de Comisia de A.T.I.

b.    prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore), în ciuda tratamentului administrat.

c.     sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice (dispnee severă, frecvență respiratorie ≥ 30/min, saturatie in oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienții fără BPCO)

Spitalele vor face o solicitare către Ministerul sănătății pentru includerea secțiilor sau compartimentelor A.T.I. în rețeaua de administrare monitorizată a PPC-DV-COVID-19 la pacienții critici cu COVID-19. Solicitarea va fi avizată de Comisia de specialitate A.T.I. a Ministerului sănătății.

Comisia A.T.I. a Ministerului sănătății va furniza spitalelor și protocolul de administrare a PPC-DV-COVID-19 și monitorizare a evoluției pacienților, realizat în colaborare cu Societatea Română de A.T.I.

În acest moment sunt 3 aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienților cu coronavirus donate Ministerului Sănătății in București, Iași și Timișoara. Acestea vor fi utilizate conform ordinului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

30 Apr 2024 537

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 543

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 674

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 851

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 695

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 831

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 810

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 990

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 826

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 732

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 971

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 766

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 745

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 764

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1063