Noi controale privind respectarea măsurilor COVID-19, noaptea trecută, la Constanța

  • S-au făcut verificări, noaptea trecută, în vederea respectării măsurilor COVID-19 de către polițistii și jandarmii constanțeni.
  • Au fost sancționate 44 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.
Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00 - 05.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis”, împreună cu polițiști locali au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a  răspândirii COVID-19.
 
Astfel, au fost identificate și sancționate contravențional 44 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 15.000 de lei.
 
“Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 - 05.00, cu următoarele excepții motivate de:
 
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie”, recomandă IPJ Constanța.
 
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
 
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
 
Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coronavirus Tulcea Câte persoane sunt în izolare la domiciliu și câți bolnavi sunt internați

16 Jan 2021 929

Controale anti-COVID la Tulcea. Zeci de amenzi aplicate de oamenii legii

09 Jan 2021 862

Controale anti-Covid în Tulcea. Oamenii legii au aplicat amenzi

06 Jan 2021 600

Controale anti-COVID la Tulcea. 50 de mijloace de transport în comun, verificate

31 Dec 2020 653

VIDEO Controale pentru combaterea Covid, la centrele comerciale din Constanța

30 Dec 2020 1180

Controale anti-COVID la Tulcea Peste 800 de persoane legitimate și 74 de societăți comerciale, verificate

28 Dec 2020 590

Raport „Covid“ pentru Tulcea 531 de persoane izolate la domiciliu, 4398 de pacienți vindecați

26 Dec 2020 1212

Constanța Controale în trafic în prima zi de Crăciun (galerie foto+video)

25 Dec 2020 8237

Controale anti COVID în Constanța Care este valoarea amenzilor

24 Dec 2020 748

23 decembrie 2020. Situația actualizată, la nivelul județului Tulcea, privind noul coronavirus

23 Dec 2020 705

Controale anti-covid la Constanța 2.104 persoane și 1.553 autovehicule, controlate

19 Dec 2020 1579

Controale anti-COVID în Constanța. Au fost oprite 100 de mașini

18 Dec 2020 1132

Județul Tulcea Situația epidemiologică privind COVID-19

17 Dec 2020 736

Coronavirus Tulcea. Sancţiuni aplicate de organele de ordine

14 Dec 2020 750

Controale anti-Covid în Constanța. Ce amenzi au aplicat polițiștii

14 Dec 2020 754