O nouă tranșă de vaccin de la compania Johnson & Johnson sosește în România

  • 204.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 29 septembrie a.c., la Compania Națională „Unifarm” SA.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Depozitul Companiei Naționale „Unifarm” SA este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, 1.381.300 de doze Janssen au fost recepționate, iar 749.799 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Discuții fără un acord în Congresul SUA vizavi de ajutorul către Ucraina

26 Jan 2024 5979

Aproximativ 200 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

25 Apr 2023 1009

Microbilogul român, Anca Șelariu selectată de NASA pentru a participa la simularea vieții pe Marte

18 Apr 2023 1357

Baschet CSM Constanța a cedat în duelul contra campioanei României

01 Apr 2023 1407

Baschet CSM Constanța a jucat de la egal la egal contra campioanei, care și-a respectat însă statutul de favorită (GALERIE FOTO)

12 Mar 2023 1214

INSP Sute de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultima săptămână

27 Feb 2023 1182

Atmosferă fierbinte la semifinala CSM Constanța - CSM Oradea „În ce privește publicul, am o singură chestie de spus - «Wow!»“ (GALERIE FOTO)

15 Feb 2023 1620

INSP 720 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 6 - 12 februarie

13 Feb 2023 1042

Baschet Nate Johnson, 30 de puncte în victoria CSM Constanța cu SCM Ohma Timișoara. „A dominat terenul“ (GALERIE FOTO)

22 Jan 2023 1488

Reacții adverse la vaccinurile împotriva COVID-19. Date statististice oferite de Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

11 Jan 2023 1542

Baschet Două victorii, în deplasare, pentru CSM Constanța în Liga Națională (GALERIE FOTO)

09 Jan 2023 1238

Baschet Lună infernală pentru CSM Constanța, cu șase partide. „Încercăm să transformăm acest meci într-o lecție“

07 Jan 2023 1370

Câte persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultima săptămână. Anunțul INSP

12 Dec 2022 1552

Aproximativ 600 de persoane s-au vaccinat anti-Covid19 în ultima săptămână

21 Nov 2022 1478

Baschetbaliștii de la CSM Constanța, succes clar cu Laguna Sharks București (GALERIE FOTO)

30 Oct 2022 1314