Primul judeţ în care masca devine obligatorie inclusiv pe stradă. Decizia intră în vigoare începând de joi (video)

  • Masca de protecţie devine obligatorie şi în spaţiile publice deschise.
  • Decizia a fost adoptată marţi dimineaţă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeş şi va fi aplicată începând cu data de 30 iulie.  
Purtarea măştii de protecţie în locurile în care se adună grupuri formate din mai mult de două persoane va deveni obligatorie pe tot teritoriul judeţului Argeş, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş. 

 "Nu considerăm în acest moment că izolarea şi carantina sunt soluţii eficiente pentru judeţul Argeş, de aceea am venit în CJSU cu măsuri adaptate. Sunt soluţii care ne vor permite să ţinem sub control pandemia. Din acest moment orice operator economic care nu respectă legislaţia în vigoare va fi amendat şi închis pentru o perioadă de 14 zile" a declarat prefectul judeţului Emanuel Soare.

Prefectul judeţului Argeş a anunţat că pentru încălcarea restricţiilor "se vor aplica amenzi în cuantum maxim" pentru că obiectivul autorităţilor este ca toată lumea să respecte regulilor de prevenire.
 

Sursa foto-video: Facebook/ Instituția- Prefectului Județul Argeș 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Mai mulți consumatori au rămas fără apă caldă la robinete. Lista completă

19 Apr 2024 605

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 473

Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că a început noi lucrări

08 Apr 2024 5539

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

19 Mar 2024 521

Constanța Halterofilii, pe podium și la competițiile de la Bascov (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 569

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1008

CSM Constanța Voleibalistele au trecut de FC Argeș în minimum de seturi (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Mar 2024 912

Avarie Termoficare Constanța în zona Tomis Nord! Mai mulți abonați au rămas fără căldură și apă caldă

05 Mar 2024 792

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ie de Argeș”

04 Mar 2024 487

Loteria Română Primul câștig de categoria I obtinut în acest an la Loto 6/49, la extragerea de astăzi, 25 februarie

25 Feb 2024 1335

Muzeul de Artă Populară Constanța Marama din Muscel, piesă din costumul popular argeșean-exponatul săptămânii

19 Feb 2024 684

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1046

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști cu elevii

08 Feb 2024 451

Licitații Constanța CNAIR, achiziție de dispozitive de fixare - șuruburi pentru montat semnalizare rutieră (DOCUMENT)

05 Feb 2024 762

Bărbat reținut după distrugerea a mai multe autoturisme!

28 Jan 2024 821