Situația cu intervențiile MApN pentru limitarea răspândirii COVID-19. Unde acționează militarii


În perioada 13 mai, ora 6.00 – 14 mai, ora 6.00, un număr de 2.177 militari și 497 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 457 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 282 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 291 de probe.

Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Forţelor Terestre, marcată la 23 aprilie

23 Apr 2024 501

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 499

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 460

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 255

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1673

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 527

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 430

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 487

Știri ConstanțaTanchiștii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” în acțiune la Babadag (FOTO)

18 Apr 2024 420

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 641

Ziua NATO, sărbătorită de Brigada 9 Mecanizată Mărășești

07 Apr 2024 467

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 626

Militari din 12 țări participă la Constanța la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

05 Apr 2024 658

Batalionul 341 Infanterie "Constanța" este continuatorul tradițiilor de luptă ale Regimentului 34 Infanterie (FOTO)

31 Mar 2024 441

Huțucă (PNL) „NATO construiește cea mai mare baza militară din Europa în județul Constanța!"

19 Mar 2024 774