Un grup de 190 de cetățeni români din Italia a ajuns, în această seară, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”. O parte, carantinați în județul Tulcea



În continuarea demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul acestei seri au revenit în țară 190 cetățeni români.

Cetățenii români au fost repatriați din Roma, Italia, cu o cursă aeriană, tip charter, operată de Tarom.

„Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă”, transmite MAE.

„În această seară, în jurul orei 19:30, pe Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu" Constanța, a aterizat un nou avion din Italia (Roma), parte din transporturile umanitare organizate de Ministerul Afacerilor Externe. Așa cum s-a întâmplat și la precedentele aeronave, toți pasagerii, în acest caz 187, parcurg pașii obligatorii din triajul epidemiologic.

Pentru acest transport, țin să-i mulțumesc personal colegului meu, Prefectul de Tulcea, dl. Alexandru-Cristian Iordan, care și-a arătat sprijinul ferm pentru noi, în sensul că o parte dintre pasageri (100 la număr), vor fi duși într-un centru de carantinare din Tulcea. Decizia a fost luată după consultări pe care le-am avut atât cu Prefectul de Tulcea, cât și cu Ministrul de Interne, dl. Marcel Vela. Lupta împotriva COVID-19 este un test de unitate pentru noi toți, iar prin faptul că am găsit sprijin la Tulcea, este o dovadă clară că, prin solidaritate, vom găsi mereu cele mai bune soluții.

Ceilalți 87 de români repatriați vor fi duși la un centru de carantinare din județul Constanța, acolo unde vor rămâne, sub paza jandarmilor constănțeni, pentru următoarele 14 zile”, transmite prefectul județului, George Niculescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 463

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 822

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 667

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 805

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 777

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 808

OMS Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie 2023

11 Jan 2024 720

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 942

În SUA au revenit măștile obligatorii

07 Jan 2024 751

Vietnam A început procesul fostului ministru al sănătăţii în legătură cu o vastă afacere de corupţie cu teste de coronavirus

03 Jan 2024 731

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 745

Raport covid pentru săptămâna 18 - 24 decembrie 2023. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1042

Ministerul Sănătății1.510 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID - 19) înregistrate în ultima săptămână

12 Dec 2023 1077