25 Mar, 2020 15:12
2417
Ana-Maria VOICU
Ungaria şi România vor redeschide frontiera comună pentru navetişti, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe,
Peter Szijjarto, citează MTI preluat de
Agerpres.
Ca multe alte ţări europene, Ungaria şi-a restricţionat recent traficul la graniţele sale în efortul de a opri răspândirea noului coronavirus, a declarat Szijjarto.
Cu toate acestea, mulţi dintre cei care trăiesc de-a lungul frontierei ungaro-române fac naveta zilnic în cealaltă ţară pentru a se duce la muncă, a spus Szijjarto. "Şi pe lângă protejarea sănătăţii oamenilor, treaba noastră este să facem tot posibilul pentru a menţine economia în funcţiune", a adăugat el.
Szijjarto a precizat că el şi omologul său român au fost de acord că această politică se va aplica ungurilor şi românilor care locuiesc pe o rază de 30 km de frontieră.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: