Unui bărbat din India i-au fost administrate cel puțin opt doze de vaccin anti-COVID. "După ce am luat dozele, durerile mele au dispărut"



 
  • Unui bărbat din India i-au fost administrate cel puţin opt doze de vaccin anti-COVID-19 anul trecut, a declarat un responsabil din domeniul sănătăţii, potrivit BBC News.


 
 
 
 

Brahmdeo Mandal, în vârstă de 65 de ani, a declarat că a primit 11 doze de vaccin în statul indian Bihar.
 
 
 
 

"După ce am luat dozele, durerile mele au dispărut. Înainte aveam dureri de genunchi şi mergeam în baston. Acum nu mai am. Mă simt bine", a precizat el.

 
 


Bărbatul, un poştaş pensionar, a povestit că dozele l-au ajutat să scape de dureri şi să "rămână sănătos". El a susţinut, de asemenea, că nu a avut niciun efect advers în urma vaccinărilor.




În cele din urmă, Mondal a fost oprit din a-i fi administrată ceea ce el susţinea că ar fi a 12-a doză la un centru de vaccinare săptămâna trecută.





O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a afla cum a reuşit acest bărbat, care locuieşte cu familia sa în districtul Madhepura, să primească mai multe doze.





"Am descoperit deja dovezi că i-au fost administrate opt doze în patru locuri", a declarat Amarendra Pratap Shahi, un medic din Madhepura, pentru BBC


Potrivit unor prime investigaţii, Mandal a reuşit să primească "două doze de vaccin la o diferenţă de o jumătate de oră" în aceeaşi zi, "fiecare dintre acestea fiind înregistrată pe portal".



Mandal, care a păstrat note detaliate, scrise de mână, cu datele, orele şi centrele la care s-a vaccinat, susţine că a primit 11 doze între februarie şi decembrie anul trecut.
 



Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane condamnate într-un dosar penal privind vaccinări fictive anti-Covid. Incredibil ce au stabilit anchetatorii

15 Apr 2024 769

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 553

MApN prin UM 02464 București achiziționează vaccin împotriva febrei galbene. Doze vor ajunge și la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța (DOCUMENT)

25 Feb 2024 777

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 858

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 880

Riscul de tulburări menstruale este „uşor crescut" în cele trei luni de la administrarea unui vaccin anticovid

24 Jan 2024 713

OMS În Europa, numărul cazurilor de rujeolă crește alarmant

23 Jan 2024 717

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 774

Constanța, în topul județelor unde au fost raportate mai multe cazuri de gripă. Un nou deces, la nivel național

04 Jan 2024 1100

Dosarul vaccinărilor presupus false de la Mangalia. Fiul primarului din 23 August a contestat controlul judiciar. Răspunsul instanței (MINUTA)

18 Dec 2023 1221

Ioana Mihăilă, urmărită penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19. Oficial de la DNA despre acuzațiile aduse fostului ministru

08 Dec 2023 768

Fostul ministru, Ioana Mihăilă la DNA „Mi s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021“

08 Dec 2023 689

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 758

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 667

Oficial de la DNA Fostul premier, Florin Cîțu, urmărit penal în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid 19

06 Dec 2023 726