Adrian Cioroianu „Nu există fericire mai mare decât să ajungi să trăiești din ceea ce-ți place să faci”

  • Dialoguri incitante între tinerii constănțeni și istoricul Adrian Cioroianu
 
Adrian Cioroianu, prestigios istoric și profesor universitar, fost ambasador al României pe lângă UNESCO și autor al unor volume care au pus istoria într-o lumină specială, făcând-o accesibilă și captivantă, a fost, zilele trecute, oaspete al studenților și elevilor constănțeni.
Mai întâi, am putut asista la o masă rotundă, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, organizată în colaborare cu Universitatea „Ovidius” și unde Adrian Cioroianu a stat de vorbă cu prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, pe marginea volumului „A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român 1921-1924. Pentru o istorie dezinhibată a viitorului luminos”, apărut anul trecut la editura Polirom.

Cartea, al cărei editor este Adrian Cioroianu, include studiile unei serii de istorici, cercetători din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Apoi, tot în aula bibliotecii constănțene, a avut loc un interesant dialog cu liceenii, care au umplut sala și au pus întrebări istețe și incitante. Dialogul a fost prefațat de Angelo Mitchievici, directorul BJC și gazda evenimentului, precum și de Magdalena Iacob, reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
În debutul intervenției sale, invitatul a vorbit despre anii săi de copilărie și adolescență, despre perioada petrecută, în anii ’80, la Liceul de filologie-istorie din Craiova, realizând o paralelă între generațiile trecute și cea prezentă, cu o perspectivă proaspătă asupra decalajului între generații și o explicație a felului în care istoria te ajută să privești realitatea cu o notă de înțelegere și detașare.
S-a discutat despre istoria ca știință sau artă, despre monarhie, despre anii vechiului regim, despre aspecte ale politicii mondiale sau modul în care marile puteri au influențat dintotdeauna destinul țărilor mai mici.
Discursul fermecător, neconvențional, adaptat publicului format din adolescenți, a cucerit audiența și a transmis din pasiunea și dedicarea invitatului. „Nu există fericire mai mare decât să ajungi să trăiești din ceea ce-ți place să faci”, a spus Cioroianu, considerându-se un om norocos, datorită faptului că a făcut dintotdeauna lucruri conexe cu istoria și cu bucuria de a povesti.
 
 
Citește și:
LIVE TEXT Masă rotundă cu prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, găzduită de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 503

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 390

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 641

Muzeul Național de Istorie a României Lansarea volumului „Un grup de aviație eroic. Grupul 7 Vânătoare „Comandor Alexandru Popișteanu (1940-1945 )”

23 Mar 2024 574

Lansare de carte la Casa Avramide Tulcea - „Odă târzie mamei", de Monalisa Dima

22 Mar 2024 518

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 790

Lansare literară de excepție Aurelia Lăpușan prezintă romanul „Flori de busuioc” la Biblioteca Județeană Constanța

13 Mar 2024 841

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 633

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius Constanța găzduiește lansarea volumului Eco-Consciousness in American Culture

19 Feb 2024 685

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române, gazda lansării unui volum despre viața și activitatea inginerului Dumitru Manole

18 Dec 2023 912

LIVE VIDEO+TEXT Virgil Andriescu, o nouă apariție editorială. Volumul „Întâmplări adevărate cu și fără chițibușuri” este lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Dec 2023 1296

LIVE TEXTLansarea volumului „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide” la Biblioteca Județeană, în prezența lui Ion Codrescu (Galerie FOTO)

14 Dec 2023 1048

LIVE TEXT. Știri Constanța azi Volum despre Republica Turcia, editat de Delia Roxana Cornea, Metin Omer și Emanuel Plopeanu, lansat la MINAC (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 1005

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța găzduiește lansarea cărții „Întâmplări adevărate cu sau fără chițibușuri” de Virgil Andriescu

14 Dec 2023 728

La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va lansa un volum despre Republica Turcia

13 Dec 2023 891